Expertiză la fosta rampă de gunoi a Ploiești. Consiliul Local a alocat fondurile necesare

Expertiză la fosta rampă de gunoi a Ploiești. Consiliul Local a alocat fondurile necesare

Consiliul Local a adoptat, într-o ședință extraordinară derulată joi dimineață, un proiect privind rectificarea bugetului municipiului Ploiești, pe anul 2023. Practic, prin această rectificare au fost alocate fondurile necesare atât pentru demararea lucrărilor de modernizare din cartierul Pictor Rosenthal, cât și pentru finanțarea unei expertize la rampa Teleajen  pe fondul noilor probleme apărute.

Amânată miercuri din lipsă de cvorum, ședința Consiliului Local Ploiești a fost reluată joi dimineață, moment în care legislativul ploieștean a decis, printre altele, să aloce suma de 40.000 pentru realizarea unei expertize la malul de la fosta rampă de gunoi Teleajen.

“Având în vedere că în cadrul rectificării bugetare este și suma de 40.000 de lei, pentru o expertiză la rampa Teleajen, aș dori ca lucrarea efectivă să nu fie dată prin încredințare directă, ci să se organizeze licitație”, a solicitat consilierul local Gheorghe Sârbu.

„Lucrurile se vor face în cadrul legal. Cel mai important este ca mai întâi să facem proiectul, după care să ne lămurim cu privire la situația din teren și cu privire la ce se întâmplă sau ce posibilități se creează”, a fost răspunsul primarului Andrei Volosevici, care a propus, la rândul său, “ca, după ce avem proiectul, să fie monitorizat și de un grup de consilieri, ca să nu avem niciun fel de probleme legate de transparența lui”.

Problemele din dreptul fostei gropi de gunoi a Ploieștiului, ar fi apărut în urma unor intervenții derulate pe malul care ține de Bucov. Acestea au fost semnalate la doi ani după ce municipiul s-a confruntat, în zonă, cu o situație de criză.