Control ANFP la Primăria Ploiești! Sunt verificate dosare de concurs din ultimii ani

Control ANFP la Primăria Ploiești! Sunt verificate dosare de concurs din ultimii ani

Control la Primăria Ploieşti!  Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (n.r. ANFP)  verifică angajările  făcute în ultimii ani, în aparatul de specialitate şi structurile subordonate ale executivului ploieștean.

Verificarea a început inopinat de joi, fără ca reprezentanţii Primăriei să fi fost anunţaţi anterior. Potrivit unor surse din rândul administrației publice locale, cei de la ANFP au solicitat dosarele de concurs din perioada 2017-2019.

Se pare că acest control stârneşte unele emoţii pentru cel puţin doi funcţionari angajaţi recent în instituţie, cu toate că, în toate declaraţiile oficiale făcute de-a lungul timpului, primarul Ploieştiului garanta pentru respectarea legii la organizarea concursurilor de angajare.