Continuă programul de reparații și întreținere străzi în Ploiești. Astăzi, strada Mareșal Averescu

Continuă programul de reparații și întreținere străzi în Ploiești. Astăzi, strada Mareșal Averescu

Primăria Municipiului Ploiești continuă, astăzi, lucrările de reparații/ întreținere pe strada Mareșal Averescu

Reamintim că, în cursul zilei de luni, 05 aprilie a.c., au fost derulate lucrări similare și pe strada Miciurin.

Lucrările sunt executate în baza contractului ce are ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”.

Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și recomandă, pe cât posibil, utilizarea rutelor ocolitoare, în zona în care se desfășoară activitățile amintite.

Programul de reparații și întreținere străzi, derulat de municipalitatea ploieșteană, va continua.