Primarul Adrian Dobre: Voi solicita rezilierea contractului cu Rosal Ploieşti

Primarul Adrian Dobre: Voi solicita rezilierea contractului cu Rosal Ploieşti

Primarul municipiului, Adrian Dobre, a  anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă,  că va solicita din nou rezilierea contractului pentru ridicarea gunoaielor, derulat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor” Prahova, dar şi a contractului derulat direct cu Primăria pentru curăţenia căilor publice.


Reacția edilului șef vine după ce   aproximativ 100 de angajaţi ai  operatorului  au declanşat, luni, un protest spontan, nemulţumiţi că le-au întârziat salariile, iar directorul societății, Cătălin Ioniță,  a declarat pentru observatorulph.ro că municipalitatea nu a achitase (n.r.: până să fie demarat protestul) facturile aferente lunilor ianuarie și februarie.


”Știu foarte bine situația și nu am ce face. Am fost să vorbesc cu oamenii, le-am explicat că nu am de unde să le dau banii. Primăria Ploiești nu a achitat încă facturile aferente lunilor ianuarie și februarie. Se prevalează de o prevedere contractuală, care poate duce plata până la 45 de zile, refuzând să se gândească la faptul că oamenii nu au ce mânca. Ca dumneavoastră, și eu aștept un punct de vedere al municipalității, pentru că nu vreau să promit nimic din ceea ce nu depinde de mine”, a declarat Cătălin Ioniță pentru observatorulph.ro.


În privinţa plăţilor pentru contractul de curăţenie a căilor publice, Adrian Dobre a declarat că Primăria a plătit în termenul contractual toate facturile către operator, însă în momentul în care un jurnalist i-a prezentat facturile restante,  edilul a făcut o pauză, după care a declarat sec” plățile au fost făcute astăzi. Factura a fost emisă pe 6 februarie, scadența este de 30 de zile. Timp de un an, 25 milioane lei au fost plătite la timp”.


În ceea ce privește faptul că neplata facturilor la timp a dus la întârzierea plății salariilor, Adrian Dobre a susținut că:  “Nu este de datoria municipiului Ploieşti să rezolve problema salariilor, este un lucru ce ţine de management. Într-un an, Rosal a primit 25 de milioane de lei, bani mai mult decât suficienţi pentru plata salariilor, sunt sume primite înainte de termenele de scadenţă. Această mascaradă pe care o face pentru a-şi acoperi incapacitatea de a gestiona salubritatea este doar pentru a devia de la problema cu care noi ne confruntăm, şi anume calitatea serviciului. Solicit în continuare celor de la Poliţia Locală şi RASP să aplice amenzi acestei societăţi care nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. Ştiţi că am făcut numeroase sesizări, dar în continuare oraşul este sub asediul gunoaielor. Este un lucru pe care îl vedem cu toţii şi nu o să mai tolerez în continuare un astfel de serviciu, solicit în continuare rezilierea contractului. Voi cere ADI-ului ca acest contract să fie desfiinţat, acelaşi lucru o să-l fac şi pentru contractul pe care noi îl avem în privinţa curăţeniei căilor publice. Dacă îmi găsiţi un ploieştean mulţumit de aceste servicii, o să fac în continuare plăţile”.


Liderul administrației publice ploieștene a lansat și atacuri dure la adresa coaliției PSD-ALDE.
Dobre a declarat și faptul că “Rosal beneficiază de protecţia celor de la PSD-ALDE”, argumentând că majorarea tarifelor pentru ridicarea gunoaielor a fost aprobată de consilierii celor două partide politice, că ridicarea deşeurilor se derulează sub tutela ADI, unde președinte este liderul social-democraților prahoveni, Bogdan Toader, şi că la conducerea RASP se află “un binecunoscut membru al PSD-ului”.
Dobre a lăsat de înțeles și faptul că municipalitatea nu va mai achita nicio factură a vreunei societăți în cazul în care serviciile prestate sunt de proastă calitate.
“Nu voi mai tolera ca orice societate să presteze servicii de proastă calitate şi să primească bani în continuare”, a completat Adrian Dobre.