”Excursii” pe bani publici. Consilierii locali ploieșteni vor să plece din nou în China

În timp ce Ploieștiul suferă la foarte multe capitole atât din cauza haosului care a pus stăpânire pe administrația publică locală, cât și a luptelor politice, aleșii locali nu ratează niciun moment pentru a pune în dezbatere detaliile legate de o nouă ”excursie” pe bani publici.

Având drept pretext faptul că Ploieștiul este înfrățit de ani buni cu oraşul chinez Harbin, reprezentanții legislativului ploieștean iau în calcul să facă o nouă deplasare în China pentru a participa la Festivalul Zăpezii şi Gheţii, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen la nivel global, care atrage un număr însemnat de turişti.
Drept urmare, printre proiectele propuse în dezbaterea Consiliului Local la şedinţa programată în această săptămână se numără şi unul pentru aprobarea unei noi deplasări în China.
Oficial, încă nu s-a stabilit  câți ”excursioniști” vor pleca, fiind de aşteptat ca numărul, care va fi aprobat de forul legislativ, să varieze între 2 şi 7. Singurele lucruri certe sunt că proiectul vizează desemnarea unor reprezentanţi ai Consiliului Local, care să se deplaseze la Conferinţa Internaţională a Oraşelor Înfrăţite cu oraşul Harbin, derulată în cadrul celei de 35-a ediţii a Festivalului Zăpezii şi Gheţii, în perioada 5-7 ianuarie 2019.
Posibila deplasare ar veni la doar câteva luni după precedenta vizită făcută în China de reprezentanţii administraţiei ploieştene, în condiţiile în care, în ultimii doi ani, delegaţii similare au mai ajuns şi în Statele Unite ale Americii, Germania, Franţa, Cipru, Grecia, Suedia sau Norvegia.