Cartierele Buna Vestire, Râfov, Mimiului şi Mitică Apostol vor intra într-un amplu proces de modernizare. Cosilierul local Bogdan Hodorog: Acum totul se află în mâna executivului

Cartierele Buna Vestire, Râfov, Mimiului și Mitică Apostol din Ploiești vor intra într-un amplu proces de modernizare, ceea ce înseamnă că locuitorii vor avea acces la canalizare, la alimentarea cu utilități. Totodată, vor avea loc și investiții în infrastructura rutiere. Astfel, în primă fază, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Ploiești, aleșii locali au validat proiectul de Hotărâre în ceea ce privește documentația tehnică, faza Documentației de Avizare a Lucrărilor de Investiţii - DALI pentru mai multe străzi din patru cartiere.

 ”Atât eu și colega mea, Claudia Sălceanu, cât și restul colegilor din Consiliul Local Ploiești am făcut tot ce ține de noi pentru ca locuitorii din cartierele Buna Vestire Mimiu, Râfov și Mitică Apostol să beneficieze de condiții decente de trai. Acum totul se află în mâna executivului ploieștean. Sper să ducă la bun sfârșit aceste investiții”, ne-a declarat consilierul local Bogdan Hodorog, președintele PMP Ploiești.

Iată străzile care vor fi modernizate:

Cartierul Buna Vestire: Străzile Petru Mușat, Sudorului, Vânătorilor, Soveja, Lupeni, Prut, Spătari, Plevnei și Alexandru cel Bun.

Cartier Mimiu: străzile Intrarea Beiuș, Astrei, Fierarilor, Atelierului, , Fabricilor

Cartier Râfov:  străzile Intrarea Lanului, Târgului, Trenului, Izlazului, Râfov, Uzinei, Traian Săvulescu, Pieții

Cartier Mitică Apostol: străzile Gaterului, Viilor, Prigoriei, Mierlei,Lăstunului, Ferigii, Delfinului, Cetinei, Cerbului, Acvilei, Brândușelor, Energiei, Fluturilor, Paltinului, Plutelor, Treistioarei, Violetelor