Sistem inteligent de monitorizare video în Ploieşti. Stadiul proiectului

Primăria Ploiești ia în calcul să investească într-un nou sistem inteligent de monitorizare video pentru tot oraşul. Acesta ar urma să vizeze atât toate unitățile de învățământ, şcoli, grădiniţe şi licee, cât şi zonele aglomerate, cele mai circulate intersecţii şi locurile în care se aruncă în mod necontrolat gunoaie.

Anunțul a fost făcut marți de către primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, într-o întâlnire cu reprezentanţii presei locale.

Edilul a susținut că dispeceratul de monitorizare video a unităţilor de învăţământ din Ploieşti nu mai funcţionează de peste trei ani, componentele acestui sistem fiind depăşite moral, iar camerele video nu erau adaptate la programele software existente.

Practic, autorităţile ploieştene doresc un nou sistem de monitorizare video instalat în mare parte din oraş.

Primarul Adrian Dobre a susținut că “a fost demarată o procedură” în acest sens, dar nu există un orizont de timp în care să fie implementat acest proiect.

“Din păcate, mijloacele de supraveghere video actuale sunt depăşite moral. Camerele sunt mult depăşite, ele nemaifiind compatibile cu soft-urile. Cred că de peste trei ani nu mai funcţionează. Am demarat o procedură nouă privind monitorizarea video în municipiul Ploieşti. Ea va fi pe module, pentru şcoli, spaţiile publice aglomerate, precum pieţele, intersecţii intens circulate, dar şi pentru locurile unde se aruncă în general deşeuri. Prioritare vor fi unităţile de învăţământ”, a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Întrebat de jurnalişti când ne putem aştepta să vedem lansarea unei licitaţii şi, implicit, când ar putea începe instalarea noului sistem, primarul a declarat că “nu există un termen”.