Consilierii PSD şi ALDE se joacă ”de-a oferitul gratuităţii pe mijloacele de transport în comun din Ploieşti”

Profitând de faptul că primarul Adrian Dobre a fost marginalizat și de colegii din PNL și că este lipsit de orice mijloc de a riposta,  reprezentanții PSD și ALDE din cadrul Consiliului Local Ploiești se joacă ”de-a oferitul gratuității pe mijloacele de transport în comun din oraș”.
Practic, fiind într-o continuă  căutare de capital de imagine, social democrații și liberal democraţii ploieșteni vor tot timpul să își asume rezolvarea problemelor cu care se confruntă municipalitatea, așa cum se întâmplă și în cazul alocării fondurilor pentru ca anumite clase sociale să circule gratuit cu mijloacele de transport în comun.  

Refuzând să aloce  în ultima ședință a Consiliului Local Ploiești un buget societății Transport Călători Express  care să asigure oferirea gratuității până în luna septembrie, consilierii PSD și ALDE se laudă acum că i-au solicitat primarului Adrian Dobre să convoace o  şedinţă extraordinară a Consiliului Local, şedinţă care va avea ca punct principal alocarea de fonduri către TCE Ploieşti.

Practic este doar un joc prin care majoritatea din cadrul legislativului ploieștean speră să obțină capital de imagine.


Conform Jurnalul Prahovean, este vorba despre alocarea sumei de 6.400.000 lei, necesară acoperirii subvenţiei pentru încă trei luni, urmând ca în luna august să mai fie făcută o rectificare bugetară care să acorde banii necesari gratuităţii până la finalul anului.

"Am promis că vom aloca fonduri pentru susţinerea gratuităţii şi demonstrăm, încă odată, că ne ţinem de cuvânt. Este simplu să arunci pe piaţă nişte zvonuri fără susţinere şi să panichezi populaţia. Acum, sindicaliştii de la TCE ar trebui să pună afişe în autobuze prin care să anunţe lumea că gratuitatea nu dispare şi să îşi ceară scuze pentru că au minţit", ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea celor de la Jurnalul Prahovean.
Drept urmare,  scandalul creat în jurul gratuității pe mijloacele de transport în comun se dovedește a fi strict o luptă politică dusă între consilierii PSD –ALDE și primarul Adrian Dobre.