Spitalul CF ar putea intra în patrimoniul Primăriei Ploiești. Primarul Adrian Dobre, despre transformarea lui în Spitalul Municipal Ploiești: Trebuie să facem o analiză

După un lung scandal legat de locația în care să fie construit  Spitalul Municipal de Urgență Ploiești, principalul proiect al primarului Adrian Dobre din campania electorală, și după o perioadă în care nu s-a întâmplat nimic,  edilul șef al orașului vine cu o nouă variantă.


Astfel, Dobre a anunțat în cadrul unei conferințe de presă faptul că  Ministerul Transporturilor a remis o adresă, săptămâna trecută, către Primăria Ploiești, prin care își exprimă intenția de a transmite în patrimoniul autorității locale Spitalul CF.


„Am primit o solicitare din partea Ministerului Transporturilor prin care ni s-a cerut un acord de principiu pentru preluarea Spitalului CF aflat în municipiul Ploiești. Astăzi (luni, 14 mai) am transmis răspunsul către Ministerul Transporturilor, în sensul că, în principiu suntem de acord. Bineînțeles urmează apoi o întreagă procedură să vedem toate detaliile legate de un astfel de transfer”, a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, precizând că, momentan, este vorba despre un acord de principiu, în urma unei analize Consiliul Local urmând să decidă cu privire la această preluare.


Intenția Ministerului  Transporturilor vine într-un context în care Spitalul Municipal de Urgență Ploiești era deja trecut la capitolul ”promisiuni electorale”, iar un astfel de transfer ar fi un adevărat capital de imagine pentru primarul Adrian Dobre. 


În concluzie,  fără nici cel mai mic efort, edilul șef al orașului ar putea ca la viitoarele alegeri să se prezinte în fața alegătorilor, în contextul în care va mai candida, și să spună că spitalul promis în campania electorală  este  actualul Spital CF. Desigur, doar dacă acest transfer va avea loc.

Vezi mai jos declarația integrală a primarului Adrian Dobre: