Fostul primar al Ploieștiului, avocatul Volosevici, în luptă cu abuzurile din ”administrația Dobre”

Primarul Adrian Dobre a pierdut unul dintre războaiele pe care acesta le-a declarat anumitor angajați. Ultima  lovitură primită de edilul șef al orașului vine din partea fostului secretar al Primăriei Ploiești, Anabell Măntoiu, surghiunită de primarul liberal pe undeva prin ASSC, pe motiv că nu este de acord cu legalitatea anumitor proiecte ale primarului.

Anabell Măntoiu a câştigat procesul cu Primăria Ploieşti, şi va reveni pe postul de şef al Direcţiei Juridice a municipalităţii, chiar de săptămâna viitoare.

Instanţa a hotărât că decizia prin care edilul a mutat-o pe Anabell Măntoiu de la Direcţie Juridică este ilegală. Decizia instanţei este executorie, însă poate fi atacată cu recurs!

Interesant este că avocatul lui Anabell Măntoiu în procesul cu Primăria Ploieşti a fost Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului!