VIDEO| Mica Unire, sărbătorită în Ploiești prin ceremonii restrânse. Oficialitățile nu s-au mai prins în Hora Unirii

VIDEO| Mica Unire, sărbătorită în Ploiești prin ceremonii restrânse. Oficialitățile nu s-au mai prins în Hora Unirii

Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul din 1859 a rămas în istorie ca „Mica Unire”, pentru a-l deosebi de Unirea de la 1 Decembrie 1918, dar în fapt a fost un moment crucial pentru devenirea ulterioară a României ca stat.

Mica Unire, cunoscută ca Unirea Principatelor Române, se sărbătorește în fiecare an pe 24 ianuarie. Dacă în anii trecuți, în Ploiești, dar și în alte zone din țară aveau loc evenimente grandioase, anul acesta, autoritățile au organizat ceremenonii restrânse, cu respectarea măsurilor de prevenție.

Astfel,  la ora 10.30, în faţa sediului Primăriei Ploiești din Piaţa Eroilor nr.1A, oficialităţile locale au susţinut alocuţiuni despre importanţa acestei zile din istoria neamului românesc, înfăptuirea Unirii Principatelor. În finalul manifestărilor au fost depuse buchete de flori la statuia domnitorului Al. I. Cuza, cu gânduri pline de respect şi recunoştinţă faţă de moștenirea deosebită lăsată de înaintaşii noştri.

De altfel, în prezenţa reprezentaților autorităților publice locale, garda militară a desfăşurat ceremonialul salutării drapelului de luptă şi s-a intonat Imnul Naţional al României.

 La ora 11.30, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova s-au desfăşurat manifestări similare, menite să marcheze Ziua Unirii Principatelor Române.  Anul acesta,din cauza pandemiei, nu s-a mai prins nimeni în Hora Unirii, așa cum eram obișnuiți.