VIDEO| Mesajul președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, cu ocazia Zilei Naționale a României

VIDEO| Mesajul președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, cu ocazia Zilei Naționale a României

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a participat, marți, la manifestaţiile prilejuite de Ziua Naţională a României, la Ploiești. Cu această ocazie, liderul executivului județean a ținut să transmită un mesaj ploieștenilor, prahovenilor, dar în special cadrelor medicale.

” În primul rând mă gândesc la cei care sunt în spital din cauza acestei boli nenorocite, să le dea Dumnezeu sănătate, putere și să revină cât mai repede la familiile lor. În al doilea rând, mă gândesc la familiile lor să aibă încredere și să li se întoarcă persoanele drage sănătoase acasă cât mai repede. Bineînțeles, mă gândesc și la medici, asistente și la tot personalul medical. Ei sunt practic eroii acestor vremuri. Ei duc o luptă grea, au o muncă grea și îi asigurăm de tot respectul și prețuirea noastră. Pentru românii care sunt în țară, pentru românii care sunt în afară, sper ca pe viitor să fim mai uniți, să fim mai prosperi și sper ca vremurile bune pentru români și pentru această țară abia să înceapă. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, a susținut Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.