Urnele de vot s-au închis! Care a fost prezența la vot în Prahova și, în special, în Ploiești
Alegerile locale din anul 2020 s-au finalizat, iar românii din întreaga țară și-au ales reprezentanții pentru următorul mandat. Deși s-au desfășurat în condiții speciale, determinate de pandemia de coronavirus, românii s-au prezentat la urne într-o proporție de aproximativ 46%.
Prezența la vot în județul Prahova a fost de 48,04%, așadar peste media națională, prahovenii cu vârste cuprinse între 45-54 de ani ieșind în număr foarte mare la vot, în timp ce ponderea tinerilor este una foarte scăzută.
În ceea ce privește prezența la urne în municipiul Ploiești, aceasta a fost una sub media județeană, atingând cu greu 33,55% din totalul locuitărilor cu drept de vot. Doar 63.117 s-au prezentat astăzi la secțiile de votare pentru a-și exercita dreptul.
Astfel, prahoveni și-au ales următorul președinte al Consiliului Județean, membrii Consiliului Județean, primarul, dar și membrii Consiliului Local.
