Un bărbat aflat în carantină într-un hotel din Ploiești a cedat nervos! A început să arunce cu bani pe fererastră!

Un bărbat aflat în carantină într-un hotel din  Ploiești a cedat nervos! A început să arunce cu bani pe fererastră!

Un bărbat, aflat în izolare, într-unul dintre hotelurile aflate la ieșirea din Ploiești, în zona cunoscută drept Kilometrul 6, a început să arunce cu bunuri și bani pe fereastra camerei unde era cazat. Pe numele acestuia, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit unui comunicat de presă. 

În plus, din data de 10 martie, procurorii ploieșteni au deschis 19 astfel de dosare pe numele prahovenilor care sunt suspecți de infectare cu coronavirus și refuză să rămână izolați la domiciliu, conform deciziei autorităților centrale.

Astfel, au fost identificate persoane care au ieșit din izolare deși nu aveau voie să facă acest lucru, în Câmpina, Breaza, Urlați, Podenii Noi, Puchenii Mari, Brazi, Berceni, Tătaru și Lipănești. Toate aceste persoane au acum dosare penale.