Situație îngrijorătoare! Un nou record al cazurilor confirmate pozitiv cu sars-cov-2
Pandemia de coronavirus ia amploare în România după ce numărul de cazuri a fost depășit de la o zi la alta.
Astfel, conform datelor oficiale, miercuri, 4 noiembrie, a fost atins un nou record, respectiv 8.651 noi cazuri de covid-19, pe teritoriul României, fiind vorba doar despre persoane care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Numărul total de teste efectuate în ultimele 24 de ore este de 35.964.
În ceea ce privește situația în Prahova, în ultimele 24 de ore au fost raportate 261 noi cazuri, coeficientul de infectare la mia de locuitori ajungând la 1,82.
În ceea ce privește cifra deceselor, și aceasta este una alarmantă. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost raportate 146 decese (77 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Conform informațiilor oficiale, 138 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În prezent, la nivel național, 1.001 persoane infectate sunt internate la ATI.
