Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova

Situația la zi în județul Prahova. Au fost confirmate alte 18 cazuri de COVID-19, iar patru persoane au murit

Situația la zi în județul Prahova. Au fost confirmate alte 18 cazuri de COVID-19, iar patru persoane au murit

Autoritățile au raportat, luni, încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. De la începutul pandemiei, în Prahova au decedat 24 de persoane. 

Potrivit unor surse din rândul autorităților, un bărbat de 64 de ani și două femei, de 69 și 67 de ani, au decedat în ultimele 24 de ore. Toți cei trei pacienți aveau și alte boli.

 Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost internat pe 4 iulie, iar decesul a fost înregistrat în data de 5 iulie. Ca și comorbidități  avea HTA, diabet zaharat tip II, AVC sechelar, boală cardiacă ischemică.

Femeia în vârstă de 69 de ani (din căminul de la Izvoarele) a fost internată pe 26 iunie, iar decesul a avut loc în data de 5 iulie. Ca și comorbidități  avea Parkinson, Alzheimer, cardiopatie ischemică.

Femeia în vârstă de 67 de ani a fost internată pe 3 iulie, iar decesul a fost înregistrat pe 5 iulie. Avea miastenia gravis.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, în ultimele 24 ore au fost raportate alte 18 cazuri noi de COVID-19.

Comunicatul Prefecturii Prahova: 

 

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 587 de persoane (duminică erau 569 – n.r.) au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 24 au decedat, iar 133 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, la cerere, în ultimele 24 de ore, au mai fost externați 11 pacienți.

Conform DSP Prahova, în rândul persoanelor nou confirmate cu virusul SARS-CoV-2 se regăsesc și cinci cadre medicale (un medic, trei asistente, o infirmieră) de la o secție a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. A fost demarată o anchetă epidemiologică. Conducerea unității medicale și reprezentanții DSP Prahova vor decide, pe parcursul zilei, modul în care se va derula activitatea aici în perioada următoare.

În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, sunt internate 12 persoane (nouă sunt ventilate mecanic).

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Pe parcursul zilei de 05 iulie, au fost efectuate verificări la 580 de persoane dintre cele care aveau recomandare de izolare la domiciliu, alte 196 au fost legitimate, iar 129 de șoferi au fost opriți în trafic în vederea efecturării controalelor specifice acestui context. Au mai fost verificate și 39 de societăți comerciale.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 110 sancțiuni, în valoare de 30975 de lei.

Documentele  oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație.  Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.