Scandal în centrul de carantină din Bușteni. O persoană s-a ales cu dosar penal

Scandal în centrul de carantină din Bușteni. O persoană s-a ales cu dosar penal

Un bărbat aflat în centrul de carantină din Bușteni  a fost încătușat și dus cu forța la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. Acesta este acuzat că și-a agresat verbal iubita în camera în care erau izolați împreună.

 

”Vineri, 1 mai, în jurul orei 22:00, am fost sesizati cu privire la faptul că între două persoane aflate într-un centru de carantină din Orasul Bușteni ar fi izbucnit un scandal.
Din primele verificari s-a stabilit că, o tânăra în varsta de 19 ani ar fi fost agresată verbal de concubinul său.

În momentul intervenției forțelor de ordine bărbatul a continuat să manifeste un comportament agresiv verbal, fapt pentru care a fost necesară încătușarea acestuia, ulterior, fiind transportat la o unitate medicală.

În prezent, cei doi sunt plasați în centre diferite de carantină instituționalizată, iar în cauză cercetările continuă, fiind deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, se arată scris într-un comunicat de presă emis de IPJ Prahova.