Primarul Volosevici promite două parcări supraetajate până la finalul mandatului. Voi îl mai credeți?!

În Ploiești se vor construi noi parcări supraetajate. Este promisiunea primarului Andrei Volosevici pe care tot o auzim încă din primul an de la preluarea celui de-al doilea mandat. Însă, totul a rămas la stadiu de promisiune, o promisiune a edilului șef a cărui termen de implementare a fost extins până la alegerile locale din 2024.
An de an, primarul Andrei Volosevici a promis că în Ploiești vor fi construite noi parcări supraetajate. Acum, când zilele celui de-al doilea mandat se scurg ușor, edilul șef al municipiului vine cu o nouă promisiune. Până în toamna anului viitor, atunci când sunt programate alegerile locale, în Ploiești se vor ridica două parcări supraetajate, una în zona Halelor Centrale, iar cealaltă în zona Democrației.
” Am fost nevoiți să refacem studiile de fezabilitate. S-a modificat tot ce înseamnă parte de normative pe parcări, iar atunci ar trebui să refacem SF-urile. Se vor construi două sigur până la finalul mandatului, la Hale și Piețe și pe Democrației. Acolo trebuie să avem o discuție cu ceea ce înseamnă zona de protecție pe cultură”, a susținut primarul Andrei Volosevici.
Teoretic, potrivit unei declarații a șefului executivului ploieștean din luna martie a anului 2021, lucrările la parcarea supraetajată de pe strada Democrației ar fi trebuit să înceapă încă din acel an.
„Vom începe una dintre cele trei parcări supraetajate, cel mai probabil discutăm de cea de pe Democrației”, a susținut Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești, la acea dată.
Ba mai mult, edilul a anunța că o altă parcare supraetajată va fi construită în zona Dealul cu Piatră, dar și că și-a propus realizarea unei parcări în zona Parcului Toma Socolescu, parcare gen demisol înalt. De altfel, o astfel de parcare ar urma să fie amenajată și în zona Hotelului Prahova.
”La nivel de investiţii ne dorim și reconfigurarea zonei de la Hotel Prahova. Aici este o discuție întreagă, dacă vom crește numărul locurilor de parcare din zonă sau vom încerca să realizăm o parcare cu demisol înalt, ceea ce este o variantă de lucru”, mai promitea la începutul anului 2021 primarul Andrei Volosevici.