Poliția Locală Ploiești, controale în mijloacele de transport în comun

Poliția Locală Ploiești, controale în mijloacele de transport în comun

Poliția Locală Ploiești prin polițiștii locali din cadrul Birourilor de Ordine Publică și Intervenție Rapidă a acționat, în colaborare cu angajații S.C. Transport Călători Express S.A., în cursul săptămânii trecute, în mijloacele de transport în comun, pentru constatarea și sancționarea faptelor de natură contravențională, în vederea asigurării unui climat civilizat și pentru depistarea persoanelor care circulă fără legitimații de călătorie.

”Pentru creșterea gradului de confort și siguranță al călătorilor, polițiștii locali au desfășurat controale cu privire la respectarea mențiunilor H.C.L. nr. 433/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind constatarea și sancționarea contravențiilor la transportul public local de persoane în municipiul Ploiești, a Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, fiind legitimate și sancționate un număr de 151 persoane care călătoreau fraudulos, dintre care trei au fost sancționate contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”, a anunțat Poliția Locală Ploiești.

În vederea descurajării și combaterii faptelor de natură antisocială, a actelor de vandalism, polițiștii locali vor desfășura în continuare astfel de acțiuni tematice în mijloacele de transport în comun care circulă pe raza municipiului Ploiești. Totodată, călătorii lezați de comportamentul inadecvat al anumitor pasageri pot sesiza dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0244954.