Pericol de inundații! Pompierii intervin pentru consolidarea unui dig aflat la marginea Ploieștiului
Atenţionarea hidrologică, cod portocaliu pe râul Teleajen şi afluenţii acestuia s-a concretizat prin afectarea a peste 30 metri liniari din digul de gabioane, punând în pericol terasamentul fostului depozit de deșeuri municipale aflat la ieșire din Ploiesti, cu acces rutier din DN1 A.
La nivelul județului a fost activată grupa operativă si au fost dispuse masuri de mobilizare imediată a forțelor si mijloacelor de intervenție.
În această dimineață, peste 40 de pompieri militari vor continua misiunea pentru consolidarea digului din dreptul fostei rampe de gunoi.
Autoritățile locale vor pune la dispozitie cateva sute de saci de nisip, care vor fi dispuși in același punct.
Potrivit ISU Prahova, subsolul unui bloc situat în Plopeni, pe strada Republicii a fost inundat.
De asemenea și beciul unei locuințe din localitatea Maneciu Ungureni a fost inundat.
