Percheziții în Brăila la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat din două magazine din Câmpina

Percheziții în Brăila la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat din două magazine din Câmpina

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au efectuat marți șase percheziții la domiciliul unor persoane bănuite de furt calificat. Două mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

La data de 24 septembrie, polițiștii Poliției Municipiului Câmpina au efectuat șase percheziții la locuințele unor persoane din municipiul Brăila, județ Brăila, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat faptul că, în luna august 2019, persoanele bănuite ar fi pătruns pe timp de noapte, prin escaladare și prin efracție în incinta a două societăți comerciale de pe raza municipiului Câmpina, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, precum materiale feroase, unelte, scule electrice (picamer, flex) etc.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat, până la acest moment, la 21.900 de lei.

Două persoane urmează să fie aduse la sediul poliției pentru audieri.

Activitățile beneficiază și de suportul tehnic al polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale- I.J.P.Brăila.

Suportul de specialitate a fost asigurat de polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din I.J.P. Prahova și I.P.J. Brăila.