Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent la Ploiești: Testarea în școli a mers foarte prost! Vaccinarea este singura soluție pentru a rezolva această criză sanitară

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent la Ploiești: Testarea în școli a mers foarte prost! Vaccinarea este singura soluție pentru a rezolva această criză sanitară

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a aflat, marți, la Ploiești, cu prilejul conferinței organizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și UPG Ploiești, în cadrul Campaniei Naționale “Vaccinare și testare pentru învățare”, derulate de ministerul de resort în perioada 8-29 aprilie.

 “Vaccinarea este singura soluție pentru a încheia, rezolva această criză sanitară. Toate celelalte – distanțare, testare, aerisire spații – ne ajută să ținem criza sanitară sub control până când va fi soluționată, numai  prin vaccinare. Vaccinarea este un act voluntar și un act de responsabilitate. Înțelegem că sunt colegi cu afecțiuni de ordin medical care îi împiedică să se vaccineze. Înțelegem și reticențele, de fond și cele generate de tot ceea ce se promovează în ultimul timp cu privire la un anumit tip de vaccin. Toate acestea sunt înțelese, dar trebuie să cădem de acord că, până nu vom reuși vaccinarea acelei mase critice, problema va fi ținută sub control – mai bine sau mai puțin bine, vedem ce accidente se întâmplă -, dar nu se va rezolva, nu se va încheia. Depinde de fiecare dintre noi. Beneficiile sunt mai importante decât eventualele riscuri”, a declarant ministrul Educației, precizând și faptul că importanța respectării regulilor în unitățile de învățământ este esențială.

În Prahova, din 6.573 de cadre didactice, doar 2.793 se vaccinaseră anti-Covid, până luni, 12 aprilie, potrivit datelor din analiza ISJ Prahova. De asemenea, ministrul s-a oprit asupra unui alt capitol important la acest moment.

“Testarea este una dintre măsurile care pot ajuta la ținerea sub control a crizei. Am pledat și voi pleda pentru testare cu orice fel de mijloace sunt relevante. Atât timp cât există teste a căror relevanță depășește 90%, eu cred că ele trebuie folosite. Orice șansă de a depista cazuri pozitive este binevenită pentru a se putea lua măsurile care se impun pentru a contribui la protecția sanitară în unitățile de învățământ. (...) Susținem că testarea trebuie făcută cu orice fel de mijloace relevante și certificate, acceptate, pentru toate cazurile care prezintă simptome pe durata cursurilor în școală și pentru toate cazurile de contacți ale unor cazuri confirmate, indiferent că vorbim despre angajați sau despre elevi”, a spus Câmpeanu.

Pe de altă parte, oficialul a recunoscut că, până în prezent, “testarea în școală a mers foarte prost. Inițial s-au rapotat 19.000 de teste utilizate în opt săptămâni, de pe 8 februarie, după care a fost o corecție, la 26.000, din 1.150.000 de teste distribuite pentru testarea în școli. Dar cu faci testarea când școala este la 70 de kilometri și s-a aflat cu o oră-două înainte de încheierea cursurilor?”

Reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Prahova prezent la eveniment a susținut că în cadrul instituției lucrează doar patru medici epidemiologi și 14 asistenți de epidemiologie și că DSP trebuie să gestioneze și alte probleme, nu doar pe cele legate de pandemie sau de testarea în școli.

“Pentru partea aceasta avem la îndemână medicii și asistenții de medicină școlară. Am apelat la Serviciul de Ambulanță și medicii de familie din localități pentru efectuarea testării”, sunt soluțiile găsite, până în prezent, la nivelul județului.

În acest context, dar și având în vederea reticența părinților de a fi de acord cu testarea copiilor, în actuala formă, ministrul a punctat încă o dată că militează pentru utilizarea oricărui tip de test omologat, inclusiv a celor considerate non-invazive. În opinia acestuia, o astfel de variantă ar fi soluția în cazul școlilor din zone izolate, a unităților de învățământ care nu dispun de personal medical, dar și pentru a veni în întâmpinarea părinților care se tem de testarea în actuala formă, considerată invazivă.