Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova: "Vom schimba conducerea Spitalului Județean Ploiești"

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova: "Vom schimba conducerea Spitalului Județean Ploiești"

Conducerea Spitalului Județean Prahova va fi schimbată. Doctorul Bogdan Nica va fi numit în funcția de manager al unității medicale. 

Bogdan Nica a ocupat funcția de director al DSP Prahova și a gestionat foarte bine situația, în contextul pandemiei de coronavirus, iar ulteriora a fost avansat la conducerea Direcției Generale de Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății.

"Vom schimba conducerea Spitalului Județean Ploiești. Doctorul Bogdan Nica va fi noul director. Deja s-a suspendat de la Ministerul Sănătății. Aceasta este prima măsură, vor urma și altele.", a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Detașarea s-a făcut pe 15 iulie, prin ordin al Ministrului Sănătății.

Doctorul Bogdan Nica preia managementul Sppitalului Județean într-un moment dificil, când numărul cazurilor COVID în Prahova este în creștere, iar sistemul medical face față cu greu.