Ghana, o poveste despre emancipare africană și prosperitate

Ghana, o poveste despre emancipare africană și prosperitate

Ghana înseamnă celebrare, familie și comunitate. Locuitorii Ghanei transmit o energie specială, în parte preluată din pământurile bogate. Chiar și drapelul Ghanei, format din trei benzi orizontale de culoare roșie, galbenă și verde și având în centru o stea neagră cu cinci colțuri ar putea vorbi despre verdele pădurilor, galbenul solar și roșul solului aprins, sau pur și simplu despre o națiune care iubește culorile, veselia și îi primește pe entuziasm pe cei care doresc să îi descopere cultura.

Steagul amintește și de lupta ghanezilor pentru libertate, de bogățiile minerale și de importanța agriculturii, dar și de emanciparea africană, reprezentată de stea. În 6 Martie, Ghana își celebrează independența, fiind prima națiune din Africa subsahariană care și-a obținut suveranitatea, în 1957.

De atunci, relațiilor istorice cu alte state africane li s-au adăugat tot mai multe conexiuni comerciale dar și de prietenie cu alte țări. În cazul României, relațiile economice dintre cele două țări s-au îmbunătățit după crearea Camerei de Comerț Bilaterale România-Ghana iar schimburile dintre cele două state s-au intensificat.

“Dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state poate genera oportunități semnificative pentru mediile de afaceri, prin stimularea investițiilor, transferul de know-how și diversificarea schimburilor comerciale”, explică prof. univ. dr. Nasty Vlădoiu, președinte al Camerei de Comerț Bilaterale România-Ghana.

Consul onorific al Republicii Ghana la București, profesorul Nasty Vlădoiu amintește că Ghana se remarcă printr-o serie de elemente definitorii la nivel internațional. “Țara este, în mod tradițional, al doilea mare producător mondial de cacao și unul dintre principalii producători de aur din Africa, ocupând în ultimii ani poziții de top la nivel continental. De asemenea, Ghana este un producător emergent de petrol și gaze naturale în regiunea Africii de Vest iar capitala sa, Accra, reprezintă un important centru economic și cultural regional”, subliniază profesorul Nasty Vlădoiu.

Românii sunt tot mai interesați atât de potențialul de afaceri din Ghana cât și de turism. În plus, deschiderea la Marea Neagră prin Portul Constanța, ce beneficiază de acces direct la țările Europei Centrale, prin accesul la Dunăre, reprezintă o oportunitate ce poate fi exploatată intens, cu avantaje pentru ambele state dat fiind că și Republica Ghana este o poartă de trecere a mărfurilor către toate cele 15 țări din zona Africii de Vest. În acest sens, proiectul Black SEA-Africa-Middle East Defense, Security&Strategic Trade Platform, care se va desfășura anul viitor, poate crea noi oportunități pentru România și Ghana dar și pentru state terțe. Realizat la inițiativa profesorului Nasty Vlădoiu și a Excelenței Sale, Hassan Abouyoub, ambasadorul Marocului in România, proiectul pune în dezbatere securitatea din aceste regiuni dar vine și cu soluții și parteneriate.

Prin implicare, responsabilitate, respect reciproc și dorință de cunoaștere, ambele state au doar de câștigat într-o lume care se schimbă, o schimbare care poate însemna apropiere și nu divizare pentru cei care înțeleg beneficiile diversității culturale.