FOTO Muzeul Omului din Ploiești, unic în țară. Când și ce puteți vedea aici

FOTO Muzeul Omului din Ploiești, unic în țară. Când și ce puteți vedea aici

 Aflat în Palatul Culturii din Ploiești, “inima culturală” a orașului, Muzeul Omului este un un muzeu modern și interactiv, un obiectiv de neratat pentru o vizită de relaxare în orașul lui Nenea Iancu. Muzeul oferă şi un tur virtual celor care nu pot ajunge fizic să-l viziteze.

Este una din cele nouă secții ale Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, care a fost înființat pe 30 decembrie în anul 1956. Cu toate că are o viață lungă, Muzeul Omului nu a îmbătrânit deloc. Ideea prezentării cu mijloace muzeotehnice moderne a venit în contextul în care au fost finalizate lucrările de reparații și restaurare la clădirea Palatului Culturii. Atunci sălile de expoziție permanentă au fost regândite, punând în valoare obiectele muzeale din colecții prin intermediul noilor tehnologii. Din luna martie a anului 2013, Muzeul Omului a trecut de la butaforie și diorame, apreciate vreme îndelungată pentru spectaculozitatea și frumusețea lor, la tehnologia VR și realitatea augmentată, prezentatorul virtual și jocurile interactive.

Călătoria începe așadar din 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐧𝐭𝐫𝐨𝐩𝐨𝐠𝐞𝐧𝐞𝐳𝐚̆, unde se prezintă formarea Universului, a Galaxiei Calea Lactee şi a planetelor, dar şi apariţia şi evoluţia vieţii pe Terra - Big-Bang-ul, printr-o proiecție supradimensionată și prin intermediul pieselor din vitrine: fosilele de plante, nevertebrate şi vertebrate, chiar și “fosile vii” - specii de plante şi animale care nu au suferit modificări majore timp de milioane de ani

În 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐧𝐚𝐭𝐨𝐦𝐢𝐞 ne întâmpină o prezentatoare virtuală sub formă de hologramă, care își prezintă organele interne, structura și funcțiile. Tot în acest spațiu e prezentată femeia de sticlă, exponatul care, cu mulți ani în urmă, a generat ideea realizării unui muzeu al omului. Piesa principală din mijlocul sălii nu este altceva decât un imens semn al întrebării: cine sunt? ce sunt? cum sunt? cum trăiesc? Acesta prezintă în detaliu structura și funcționalitatea omului. În „miezul lui” se folosește tehnologia 3D: printr-un soft sub formă de joc este poiectat un schelet care se mișcă în același mod cu cel care îl privește, precum și un joc didactic de realizare a scheletului din părțile componente.

 

Scheletul interactiv este, de altfel, una dintre piese cele mai atractive ale secţiei, fapt dovedit şi de vizita unui număr foarte mare de elevi în cadrul acţiunilor „Şcoala altfel“ din această perioadă.

În 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆, vizitatorul poate călători imaginar în interiorul celulei. Personajul ales pentru proiecție este musculița de oțet, care a contribuit la elaborarea unor legi fundamentale ale geneticii. În sală există un touchscreen pe care se pot accesa informații stiințifice despre genetică, precum și jocuri interactive: cum realizăm o transfuzie de sânge în funcție de grupa sanguină; vezi dacă ești daltonist; ce grupă de sânge poți avea în funcție de grupele de sânge ale părinților.

Momentan, lampa de microscop din această sală nu funcţionează, fiind în faza de service. Dar va fi reintregrată în circuit „cu forţe proaspe“, în cel mai scurt timp.

 

𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐁𝐢𝐨𝐝𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 este spectaculoasă prin cele peste 200 de exponate: plante și animale, specii exotice și indigene, acvatice și terestre, atât de nevertebrate cât și de vertebrate. Vizitatorii pot accesa informații ștințifice despre piesele aflate în expoziție, prezentate pe sisteme info-touch. Tot aici ne delectăm cu un joc interactiv, bazat pe tehnologia de recunoaștere a gesturilor (Kinect), ce reprezintă trei tipuri de peisaje exotice (savană, recif coralier si zonă polară), Te vezi pe ecran în fiecare tip de peisaj și poți să îți faci o fotografie color. Pentru a pleca de aici cu o amintire sau mai multe, este necesară solicitarea şi achitarea unei taxe la standul muzeului, de unde este procurat şi biletul pentru vizitare.

 

𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐢𝐢 𝐏𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐭𝐞 prezintă importanța conservării și protejării naturii. Punctul de atracție al acestei săli îl reprezintă podeaua interactivă, unde vizitatorii descoperă ce se poate întâmpla dacă omul pătrunde abuziv într-un anumit mediu natural, cum peștii fug din calea lui atunci când pune piciorul în apă.

 

𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐒𝐎𝐒 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 prezintă comparativ exploatarea durabilă și exploatarea excesivă, cele două zone fiind separate de o proiecție a unei cascade continuată cu un râu.

În final, ajungem în 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞, în care se prezintă diversitatea speciei umane. Prin intermediul unei manete vizitatorul poate accesa și urmări pe peretele sălii etapele dezvoltării omului (ciclul biologic). Informații despre natalitate și mortalitate pe glob și alte date statistice pot fi urmărite în timp real pe un monitor, cu actualizare permanentă. Aici se încheie călătoria noastră și ni se spune “la revedere” în limbile română, engleză, germană, hindi, franceză și chineză de către oameni ce reprezintă diferite subtipuri umane, prin intermediul a cinci monitoare.

Muzeul își așteaptă vizitatorii întotdeauna cu teme noi, exponate din colecțiile muzeale prezentate în expoziții temporare cu subiecte inedite. După sărbătorile pascale, va fi organizată expoziția “Viață de melc, la firul ierbii”, care prezintă lumea melcului de livadă și a rudelor lui. Într-un terariu cu melci vii, vom putea studia îndeaproape comportamentul lor.

 

Pentru cei care își doresc o plimbare prin sălile de expoziție, dar nu au cum să ajungă fizic la acest obiectiv cu rol de școală și spectacol, este simplu de accesat turul virtual, disponibil pe site-ul muzeului: http://www.muzbioph.ro/tur-virtual

Program vizitare: marţi-dumincă, orele 9.00-17.00

Taxa vizitare: 12 lei/pers. individual (adult), 6 lei/pers. pentru elevi si studenți,

6 lei/pers. grup organizat (minim 10 persoane)

𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̧𝑒𝑎𝑛 𝑃𝑟𝑎ℎ𝑜𝑣𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑚𝑒𝑟𝑠𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢, 𝑠̧𝑖 𝑛𝑢 𝑛𝑢𝑚𝑎𝑖, 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑔𝑎̆𝑧𝑑𝑢𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̧𝑖𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑒. 𝐼̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑠𝑒𝑛𝑠, 𝑣𝑎̆ 𝑟𝑒𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑖𝑚 𝑐𝑎̆, 𝑝𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑒 1 𝑎𝑝𝑟𝑖𝑙𝑖𝑒, 𝐶𝐽 𝑃𝑟𝑎ℎ𝑜𝑣𝑎 𝑎 𝑑𝑒𝑝𝑢𝑠 𝑐𝑒𝑟𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡̧𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑃𝑙𝑎𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑅𝑒𝑑𝑟𝑒𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑅𝑒𝑧𝑖𝑙𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑅𝑒𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑟𝑒𝑠𝑡𝑎𝑢𝑟𝑎𝑟𝑒, 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑜𝑙𝑖𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙 𝑃𝑎𝑙𝑎𝑡𝑢𝑙 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖”.

𝑆𝑐ℎ𝑒𝑚𝑎 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡̦𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑎 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎̆𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑒𝑡𝑖𝑐𝑒 (𝑎𝑛𝑣𝑒𝑙𝑜𝑝𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑙𝑎̆𝑑𝑖𝑟𝑖𝑖, 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑢 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑒 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑙𝑖𝑚𝑎𝑡𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒, 𝑚𝑜𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑖𝑔𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑢𝑚𝑏𝑟𝑖𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠𝑒𝑧𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑙𝑑, 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑙𝑎𝑡̧𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑖𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡 𝑠̧.𝑎.), 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑜𝑙𝑖𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒𝑖𝑠𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡̧𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 (𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑛𝑑𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑡𝑐.). 𝐷𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖 𝑔𝑎̆𝑠𝑖𝑡̧𝑖 𝑝𝑒 𝑠𝑖𝑡𝑒-𝑢𝑙 𝐶𝐽 𝑃𝑟𝑎ℎ𝑜𝑣𝑎: https://cjph.ro/palatul-culturii-reabilitat-prin-pnrr.../