Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova

Directorii Spitalului Județean de Urgență Ploiești, propuși pentru demitere

Directorii Spitalului Județean de Urgență Ploiești, propuși pentru demitere

În urma controlului inopinat al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a solicitat demiterea tuturor directorilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Decizia urmează să fie analizată și luată de Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.

Solicitarea de schimbare din funcţie vizează patru persoane, şi anume managerul spitalului, directorul economic, directorul medical şi directorul de îngrijiri medicale.

“Am cerut demisiile de onoare membrilor conducerii Spitalului Județean de Urgență Ploiești!

Spitalul Județean de Urgență Ploiești este proiectul meu de suflet! De la începutul mandatului am demarat un proces amplu de modernizare a spitalului, finalizând până la momentul de față 4 etaje (Cardiologie, Interne, Neurologie, Ortopedie, Chirurgie I și Chirurgie plastică), am demarat proiectarea unui corp de clădire nou al spitalului P+5 etaje, urmând ca PUZ-ul să fie avizat până la sfârșitul acestei luni. Consiliul Județean a susținut medicii și a sprijinit spitalul în vederea achiziționării de aparatură performantă și cu alocări bugetare uriașe. Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă prin fonduri europene datorită muncii unei întregi echipe a Consiliului Județean Prahova.

Am făcut și facem tot ce ține de noi pentru a îmbunătăți condițiile pentru pacienți și medici, acționăm pentru a oferi locuințe ANL medicilor, muncim, dar cea mai importantă și necesară este schimbarea de atitudine la Spitalul Județean de Urgență Ploiești!

Se spune că omul sfințește locul…”, a scris Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, pe pagina personală de Facebook.

Vă reamintim faptul că decizia preşedintelui Bogdan Toader vine în contextul în care, vineri noapte, ministrul Sănătăţii a venit la Judeţean, chemându-l să participe la verificări.

La final, Sorina Pintea s-a arătat foarte nemulţumită de cele găsite, reclamând probleme în privinţa curăţeniei, dar şi a relaţiei dintre personalul medical şi aparţinători şi pacienţi.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean s-a arătat deranjat de faptul că încă mai apar astfel de evenimente neplăcute, în condițiile în care instituția publică a făcut alocări bugetare constant pentru achiziţia de materiale sanitare şi de curăţenie, dar și în contextul în care au fost alocate sume impresionante pentru investiții în creșterea condițiilor hoteliere la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
explicând că situaţia din spital nu reflecta
La finalul controlului de săptămâna trecută, Sorina Pintea reclamase numeroase nereguli la Judeţean, de la mizerie şi aglomeraţie la lipsa de personal specializat şi lipsa unei comunicări adecvate cu aparţinătorii pacienţilor