Deputatul Laura Moagher: S-a făcut dreptate pentru ploieșteni și pentru locuitorii din jurul Ploieștiului, prin includerea municipiului în lista zonelor afectate de poluare

Deputatul Laura Moagher: S-a făcut dreptate pentru ploieșteni și pentru locuitorii din jurul Ploieștiului, prin includerea municipiului în lista zonelor afectate de poluare

Proiectul de lege privind încadrarea municipiului Ploiești și a localităților limitrofe pe lista zonelor afectate de poluare a fost adoptat, marți, 25 august, în plenul Camerei Deputaților, camera decizională.

 

Laura Fulgeanu-Moagher, deputat PSD de Prahova, a inițiat proiectul de lege foarte important pentru locuitorii din Ploiești și din localitățile Bucov, Valea Călugărească, Blejoi, Berceni, Strejnic, Bărcănești, Puchenii Mari și Brazi. În urma promulgării acestei legi, cetățenii care locuiesc în zonele menționate anterior vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani, fără penalizarea prevăzută de legislația privind sistemul unitar de pensii publice.

 

 „În plenul Camerei Deputaților a fost adoptat proiectul de lege pe care l-am inițiat în 2019, prin care locuitorii municipiului Ploiești și ai localităților Bucov, Valea Călugărească, Blejoi, Berceni, Strejnic, Bărcănești, Pucheni și Brazi, pe o rază de cel puțin 8 km de la marginea municipiului Ploiești, vor avea dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani, fără penalizarea prevăzută la art.65, alin.(4) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. S-a făcut dreptate pentru ploieșteni și pentru locuitorii din jurul Ploieștiului, prin includerea municipiului în lista zonelor afectate de poluare", a susținut deputatul Laura Fulgeanu-Moagher.