Cât plătește Prefectura pentru a muta Serviciul Permise şi Înmatriculări la Prahova Value Center
Serviciul Permise şi Înmatriculări Prahova îşi va muta sediul, începând de luna viitoare, într-un spaţiu închiriat de la Prahova Value Centre. Prefectura a semnat un contract pe trei ani cu reprezentanţii centrului comercial, reuşind să negocieze o chirie modică. Potrivit reprezentanților instituției, valoarea chiriei este de 98,8 lei pe lună fără TVA, pentru întreaga suprafaţă.
Pe lângă chiria suprinzător de mică, Serviciul Permise şi Înmatriculări va trebui să suporte şi utilităţile consumate.
"În cadrul Instituţiei Prefectului au fost începute discuții cu privire la necesitatea relocării SPCRPCIV în urmă cu mai bine de cinci ani. Ca atare, încă de atunci, dar şi în ultimul an, Instituţia Prefectului a făcut solicitări către mai multe instituții publice care au în administrare spații care ar putea fi potrivite pentru relocarea întregului serviciu. Răspunsurile nu au fost favorabile, nefiind identificate soluții fezabile sau spații care să corespundă necesităților pe care serviciul le are pentru desfășurarea activității într-un mod unitar şi organizat. Așadar, a fost agreată soluția ca SPCRPCIV să fie mutat în cadrul complexului comercial, care oferă spații generoase pentru desfășurarea activității, locuri de parcare suficiente şi multe alte facilităţi în schimbul unei chirii modice", a precizat Prefectura Prahova.
