Controale la stațiile GPL din Prahova. Prefectul PSD, Virgiliu Nanu anunță că vor fi verificați inclusiv cei care au rezervoare GPL în curte
Toate stațiile GPL din Prahova sunt luate la control, după dezastrul produs sâmbătă seară la Crevedia. Prefectura Prahova, Primăria Ploiești și ISU Prahova au format comisii mixte de control pentru verificarea stațiilor GPL.
În Prahova, prefectul Virgil Nanu, împreună cu primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, și reprezentanți ai instituțiilor de verificare și autorizare a unor astfel de locații au anunțat declanșarea unor controale la toate firmele care dețin stații GPL, dar și la proprietarii de rezervoare GPL și la unități comerciale care dețin astfel de recipiente.
În Prahova, 17 stații GPL (dintre care trei sunt în Ploiești) din totalul de 68 nu dețin autorizație de securitate la incendiu, acestea fiind amendate și li s-a impus să se conformeze legislației în vigoare. Potrivit primarului Ploieștiului, Andrei Volosevici, chiar și în această săptămână a fost amendată o firmă care deține o stație GPL, pentru nerespectarea autorizației de construire emisă de Primăria Ploiești.
Potrivit prefectului județului Prahova, Virgil Nanu, cele 17 stații GPL fără autorizație la incendiu vor fi verificate cu prioritate, urmând să se dispună închiderea sau păstrarea lor în continuare ca activitate.
”Nu mi se pare în regulă ca o astfel de unitate să funcționeze fără avizele sau autorizațiile necesare. Sunt foarte ferm în acest sens”, a declarat prefectul Nanu.
Ba mai mult, prefectul Virgiliu Nanu a anunțat că astfel de controale vor avea loc și la cei care dețin în curte rezervoare GPL.
”Vom face verificări încrucișate. Vreau să verificăm tot, de la A la Z, indiferent de starea în care se află”, a mai susținut reprezentantul guvernului în teritoriu.
