În Ploiești nu se poate respira! Ploieștenii, otrăviți cu SO2

În Ploiești nu se poate respira! Ploieștenii, otrăviți cu SO2

În Ploiești nu se poate respira! Mai mulți ploieșteni din diverse zone ale orașului au semnalat pe pagina de Facebook ” STOP poluării orașului Ploiești” faptul că nu pot sta cu gemurile deschise din cauza unui miros înțepător.

”Pute a gaz îngrozitor în Vest!!!”, a fost postarea unui ploieștence care a creat numeroase reacții.

 

”Mă ustură pe gât după câteva secunde de stat pe balcon! Întâi am crezut ca e o problemă de la blocul nostru, de teamă să nu sărim, Doamne ferește, în aer, am sunat vecinii din bloc, întâi. Apoi alți vecini de cartier, din apropiere (Aurora). E horror, niciodată parcă nu a fost așa”, a adăugat ploieșteanca.

 

La momentul sesizărilor, stațiile de monitorizare PH  înregistrau creșteri semnificative ale dioxidului de sulf SO2.

La om, intoxicația cu dioxid de sulf poate cauza dureri de cap, stare de amețeală și stare de vomă, iar  în concentrații mai mari gazul produce leziuni a mucoaselor căilor respiratorii.