Oficial! Petrolul Ploieşti va juca pe stadionul Ilie Oană


25 iulie 2018

În această dimineaţă, Arena Ilie Oană a fost inspectată din nou în vederea acordării Certificatului de Securitate, verificările încheindu-se cu o veste bună pentru iubitorii fotbalului din Ploieşti: stadionul va putea găzdui meciuri oficiale de Liga a II-a în sezonul 2018-2019.

Au fost prezenţi reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, col. Mihai Măntoiu şi lt. col. Constantin Simion, directorul adjunct al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Lucian Rădulescu, precum şi reprezentanţii FC Petrolul Ploieşti, Cristi Vlad, şi al DTSJ Prahova, Romeo Ştefan.

„Vreau să le mulţumesc atât celor de la Inspectoratul de Jandarmi Prahova, cât şi celorlalte structuri implicate  pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în rezolvarea acestei probleme. Stadionul Ilie Oană este omologat pentru sezonul care urmează şi asta este cel mai important în acest moment pentru iubitorii fotbalului din Ploieşti”, a declarat directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(63 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







rss
Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook

























Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 10 decembrie 2018
Statistii deprahova