Cosmin Contra: Nu uit niciodată perioada petrecută la Petrolul Ploiești

Aflat, marți, la Ploieşti, pentru un antrenament efectuat de către echipa naţională pe „Ilie Oană”, selecţionerul Cosmin Contra şi-a rezervat câteva minute şi pentru o vizită la magazinul oficial al „lupilor”.

''De-abia aștept ca Petrolul să revină în prima ligă. Nu uit niciodată perioada petrecută aici. Ne-am ajutat reciproc, Petrolul pe mine și viceversa. Fotbalul este sărac fără Petrolul, fara Rapid, fără echipele cu suporteri, tradiție, istorie. Toate acestea contează și o dată cu revenirea acestor branduri, campionatul va fi mult mai puternic!'', a declarat Contra intr-o notă de nostalgie a vremurilor foarte dragi lui.

Avându-i alături pe Mircea Dridea şi pe Cristi Vlad, tehnicianul care a condus Petrolul la câştigarea Cupei României în 2013 a primit în dar un tricou al „galben-albaştrilor”, varianta 2017-2018.

Presedintele Vlad nu renunță la visul său, acela ca într-o zi Cosmin Contra sa devină, iar, antrenorul Petrolului. Dorinta i-a fost transmisă și selectionerului care s-a arătat deschis la o astfel de varianta: "Sa de-a Dumnezeu ca într-o zi sa te intorci la Ploiești și să duci Petrolul cât mai sus. Îi multumesc lui Cosmin pentru tot ce a facut aici și îl asteptăm acasă!'' i-a transmis Cristi Vlad lui Contra în momentul în care i-a dăruit tricoul.