În lupta pentru podium! Tricolorul LMV Ploieşti – Arcada Galaţi, clouul etapei a XIV-a!


12 ianuarie 2018

Sâmbătă, de la ora 15:30, la Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploieşti va avea loc un test important pentru configurarea imediată a podiumului Diviziei A1 de volei masculin.

Se vor întâlni Tricolorul LMV şi Arcada Galaţi, marinarii de apă dulce având obiectiv câştigarea campionatului, la fel ca şi echipa ploieşteană.

După ce în tur, într-o zi de 18 octombrie 2017, a reuşit să se impună chiar la malul Dunării, 3-2 (17-25, 25-15, 25-17, 23-25, 15-10), echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu va încerca să reediteze performanţa în faţa propriilor spectatori. Şi astfel, să se distanţeze în clasament de acest adversar, la acest moment echipele aflându-se la egalitate de puncte, 33, Tricolorul fiind pe locul secund graţie unui singur set în plus câştigat!

Victoria, singurul deziderat pentru echipa noastră

Antrenorul principal al ploieştenilor, Sergiu Stancu, consideră meciul cu Arcada drept unul important, dar nu decisiv.

“După aproape două săptămâni de antrenamente şi două meciuri de pregătire cu Steaua pot să afirm că echipa pe care o conduc este pregătită pentru derbiul de sâmbătă! Nu trebuie să punem presiune mai mare decât cea resimţită de toţi cei care-şi doresc victoria noastră, cel mai mult pe voleibalişti! Ei sunt cei mai în măsură să arate gradul de implicare vizavi de acest meci! Şi nu numai, pentru că urmează multe altele în care se pot întâmpla destule! Vreau să cred că experienţa sportivilor de la Tricolorul va fi demonstrată exact în momentele cheie, iar unul dintre acestea este chiar sâmbătă, în faţa gălăţenilor! Doar ei ştiu cel mai bine cum să se pregătească şi cum să învingă adversarul, repet, nu este necesară nicio presiune suplimentară” a subliniat coach-ul Tricolorului.

Acesta a mai adăugat că, din fericire, tot lotul este valid şi că Olteanu&Co. abia aşteaptă întâlnirea cu fanii din urbe ai sportului cu mingea la fileu.

“Meciul cu gălăţenii nu va fi deloc simplu! Poate fi câştigat doar cu multă muncă, patimă şi ardoare! Din fericire avem tot lotul valid, inclusiv Cristi Bartha, cel care se accidentase la ultima reprezentaţie din 2017 şi ne dăduse emoţii. Aştept ca sala să se umple, de la meci la meci, îi asigurăm pe fani că vom face totul pentru a-i mulţumi! De câte ori sala a fost aproape plină, de atâtea ori sportivii au jucat la capacitate maximă! Altfel te mobilizezi când mii de oameni te aplaudă şi te încurajează! Ori, publicul de la Ploieşti este unul special care merită să trăiască pe viu succesele unei echipe care vrea să le ofere satisfacţie! Eu zic că, împreună, putem să arătăm putere şi constanţă” a conchis Sergiu Stancu.

Totul despre adversar

Echipa vizitatoare a egalat Tricolorul la puncte după ce sâmbătă, 6 ianuarie 2018, în meci restant, a dispus în minimum de seturi de CSS 2 CNE Baia Mare, în cadrul primului meci oficial al anului 2018. Pentru gălăţeni au punctat Suljagic 16 puncte), Zahar (15), Bala (10), Ferreira Rangel (8), Cristudor (5) Filippov şi Despotovski (câte un punct).

După joc, în prima zi a săptămânii curente, oficialii echipei de la malul Dunării au perfectat două transferuri de calibru. Astfel, până la terminarea campionatului şi funcţie de rezultatele Arcadei, au fost înregimentaţi libero-ul Adrian Feher (ultima dată la VM Zalău, fost component al campionilor de la Petrom Ploieşti în perioada ) şi lituanianul Arvydas Miseikis (trăgător, ultima dată la francezii de la Rennes Volley 35, fost component al campionilor de la Tomis Constanţa în perioada 2008-2011).

Cina va arbitra şi superviza

Importantul test de sâmbătă a fost încredinţat unui cuplu omogen de arbitri din Ardeal, mai precis Tudor Pop şi Cristian Şanta (ambii din Cluj-Napoca).

Ei vor fi supervizaţi de către bucureşteanul Angheluş Cotoanţă, observator în cadrul federaţiei de profil.

Meciurile etapei a XIV-a a Diviziei A1

Prima etapă din noul an debutează mâine seară, de la ora 17:30. Meciul dintre Dinamo Bucureşti şi SCM “U” Craiova va putea fi urmărit la postul de televiziune Digisport.

Celelalte partide ale rundei sunt programate o zi mai târziu, după următorul program:

CS “U” Cluj – CS Unirea Dej; ora 12:00

CSS 2 CNE UKRO Baia Mare – CSM Bucureşti; ora 12:30

LMV Tricolorul Ploieşti – CS Arcada Galaţi; ora 15:30, Digisport

CSU “UV” Timişoara – ACS Volei Municipal Zalău; ora 17:00

CS Ştiinta Explorări Baia Mare – CSA Steaua Bucureşti; ora 18:00

sursa:tricolorullmvploiesti.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(22 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 18 iulie 2018
Statistii deprahova