Petrolul Ploieşti, drumul către Cupa României trece prin Borcea


3 octombrie 2017

Petrolul poate face, astăzi, începând cu ora 14.30, un pas important în atingerea primului obiectiv asumat pentru acest sezon, acela al unui parcurs cât mai lung în Cupa României. „Lupii” au ajuns la doar o victorie distanţă de tabloul „16”-imilor de finală, acolo unde vor intra în cursă şi formaţiile de Liga I, ultimul hop de trecut fiind cel de pe terenul grupării călărăşene AS FC Agricola Borcea, şi ea câştigătoare a Cupei României, faza judeţeană, şi combatantă în cel de-al treilea eşalon, dar în seria a doua.

Elevii lui Octavian Grigore au plecat luni, după antrenamentul de dimineaţă, spre Călăraşi, acolo unde vor înnopta, urmând ca restul drumului către Borcea, aproximativ 40 de kilometri, să fie parcurs în această zi. Pentru această întâlnire, „găzarii” se confruntă cu aceleaşi probleme de efectiv din ultima perioadă, „căpitanul” Claudiu Tudor şi mijlocaşul Alexandru Puchea fiind indisponibili.

Confruntarea dintre FC Agricola Borcea şi FC Petrolul va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Cristian Georgescu (Bucureşti) –  Adrian Vornicu (Iaşi) şi Cosmin Vatamanu (Bucureşti), observatori fiind Vasile Bratu (Slobozia) şi Olivian Capră (Bucureşti).

Intrare liberă

Gazdele partidei de astăzi au decis să lase liber accesul spectatorilor, intrarea suporterilor petrolişti urmând să se facă pe la tribuna dinspre Strada Stadionului.

sursa:fcpetrolul.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(113 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook






















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 17 decembrie 2017
Statistii deprahova