Armăsarul STAR NOBEL a câştigat derby-ul de trap României!


1 octombrie 2017

După o pauză de trei ani, iubitorii turfului au avut parte, astăzi, de un nou Derby de Trap al României, organizat de Primăria Ploieşti şi Consiliul Local Ploieşti, prin Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Reuniunea ce a debutat la ora 10.00 a adunat în tribune peste 1.500 de spectatori şi a oferit un spectacol apreciat, atât cele şapte curse, ce au avut la start 45 de cai (record pentru acest an), cât şi momentele de entertainment oferite de organizatori pe parcursul evenimentului făcând o bună propagandă unui sport care le-a lipsit câţiva ani ploieştenilor şi nu numai.

Cursa vedetă a fost, bineînţeles, Derby-ul de Trap al României, în cadrul căruia s-au întrecut 6 din cei 7 trăpaşi care au participat în „Criteriul cailor de 4 ani” şi „Premiul de încercare”, curse desfăşurate în cele două reuniuni din luna septembrie: Star Nobel, Seniorita, Fascia, Vraja Verii, Barbarosa şi Kanur. Aşa cum era de aşteptat, armăsarul aflat în proprietatea Hergheliei Nan şi avându-l în sulky pe Vasile Gheorghe, Star Nobel, s-a impus clar şi şi-a confirmat statutul de favorit, conducând cursa de 3.100 de metri de la start până la potou. Învingătorul a intrat în posesia unei superbe cupe şi a unui premiu în valoare de 5.400 ron, festivitatea de premiere fiind oficiată de Gabriela-Maria Podaşcă, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi de Claudiu Sorin Roşu-Mareş, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării, Vlad Bontea, preşedinte al Federaţiei Ecvestre Române, Iacob Lelior, director al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, alături de şeful Complexului Hipodrom, Claudiu Coman.

În total, în Derby au fost premii în valoare totală de 12.000 de lei, bani împărţiţi astfel: locul 1 – 5.400 lei; locul al 2-lea – 3.000 lei, locul al 3-lea – 1.800 lei; locul al 4-lea – 1.200 lei; locul al 5-lea – 600 lei.

Celelalte curse importante ale zilei au fost câştigate de Veritable Yankee (Criteriul cailor de 2 ani), Calligenia BMW (Criteriul cailor de 3 ani) şi Diego (Criteriul cailor de 5 ani). Premierile au fost efectuate de personalităţi ale sportului prahovean – fosta mare campioană de înot Tamara Costache, antrenorul de box maestrul emerit Titi Tudor şi fostul mare baschetbalist Cătălin Burlacu -, de reprezentanţi ai Consiliului Local Ploieşti – George Botez, Aurelian Tudor, Sanda Drăgulea şi Marius Dinu, de directorul societăţii Transport Călători Express, Nicolae Alecsandri, directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, Vlad Mateescu, şi de către directorul Teatrului „Toma Caragiu”, Mihaela Rus.

Bineînţeles, a fost onorantă prezenţa în două curse a belgianului Joseph Verbeek, unul dintre cei mai importanţi driveri din istoria trapului mondial. Cel supranumit „Diavolul belgian” a participat în două curse, reuşind să vină al doilea în „Criteriul cailor de 2 ani”, cu Calypso RM, şi al treilea în „Criteriul cailor de 3 ani”, cu Speedy Nobel.

La buna desfăşurare a evenimentului au contribuit Filarmonica „Paul Constantinescu” şi Teatrul „Toma Caragiu”, din Ploieşti. Pe parcursul reuniunii, spectatorii au putut urmări defilarea unui atelaj condus de Constantin Şelaru, tras de doi cai frizieni – Ivona (10 ani) şi Dimer (7 ani) -, deţinuţi de Cristian şi Ioana Dumitru, precum şi demonstraţii de sărituri peste obstacole şi galop, realizată de cai aparţinând societăţii „Domeniul cailor” (proprietar Daniel Cismaru): iapa Nataşa, condusă de Dan Walter, armăsarul Şihan, condus de Iulia Oprescu, şi armăsarul Incredibil, condus de Paul Ghişoiu.

În total, în cadrul reuniunii de astăzi s-au pus la bătaie premii în valoare totală de 44.000 lei. Peste două săptămâni, pe 15 octombrie, va avea loc o nouă Reuniune oficială, în cadrul căreia se va ţine „Premiul de consolare”, rezervat cailor din Derby, mai puţin câştigătorului Star Nobel.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(66 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





rss
Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook





















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 19 octombrie 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii deprahova