Gimnastele de la CSM Ploieşti, 11 medalii la Turneul Internaţional „Iaşi Trophy”!


27 septembrie 2017

În perioada 22-24 septembrie 2017, Sala Polivalentă din Iaşi a găzduit două competiţii la nivel internaţional de gimnastică ritmică, „Iaşi Internaţional Trophy” (ediţia a III-a – la individual) şi „Memorialul Gineta Stoenescu” (ediţia a XIII-a – pentru ansambluri).

Turneul Internaţional „Iaşi Trophy” a fost deschis tuturor categoriilor de vârstă, de la micuţe gimnaste de 6 ani până la sportive trecute, deja, la categoria Senioare. Alături de sportivele clubului organizator, CSŞ Anghel Saligny Iaşi, au mai participat gimnaste de la CSS „Triumf” Bucureşti, CSM Ploieşti, LPS Baia-Mare, CSS2 Baia-Mare şi LPS Targu-Mureş, de la două cluburi prestigioase din Ucraina (Kiev şi Odessa), două cluburi din Chişinău, Moldova – „Olimpia” şi „Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport” -, dar si sportive din Grecia (Kalamata) şi Italia (Pesaro).

Vineri, 22 septembrie, participantele s-au acomodat cu suprafaţa de concurs din arena ieşeană, iar sâmbătă şi duminică, începând de la ora 9.00, a avut loc turneul propriu-zis. Evenimentul face parte din Calendarul Naţional al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, forul fiind reprezentat de d-ra Marinela Jipa, arbitru internaţional, membru în Comitetul Executiv al FRGR.

Secţia de  Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal  Ploieşti  a  participat la trei categorii: Children (Copii), cu Antonia Nuţă (8 ani), Prejuniors (Junioare II), cu Gabriela Constantin (12 ani), Sabina Enache şi Anisia Drăgan (11 ani) şi Juniors (Junioare), cu Denisa Stoian (14 ani) şi Miruna Ciocîrlan (13 ani, împliniţi chiar în prima zi a competiţiei, pe 23 septembrie).

Gimnastele Clubului Sportiv Municipal au reprezentat cu cinste Ploieştiul, obţinând la finalul întrecerilor 11 medalii: şase de aur, patru de argint şi una de bronz:

– Denisa Stoian – patru medalii de aur – la cerc, minge, măciuci şi panglică;

– Miruna Ciocîrlan – trei medalii de argint la minge, măciuci şi panglică şi un loc IV la cerc;

– Gabriela Constantin – o medalie de argint la minge şi locul IV la măciuci;

– Sabina Enache – doua medalii de aur, la cerc şi măciuci;

– Anisia Drăgan – o medalie de bronz la panglică şi locul IV la măciuci;

– Antonia Nuţă – locul V pentru exerciţiul fără obiect.

Trofeul acestei competiţii i-a fost oferit Vicecampioanei Olimpice Doina Stăiculescu, în semn de recunoaştere şi apreciere a rezultatelor remarcabile obţinute în competiţii Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, 1984.

Organizatorii le-au oferit gimnastelor câştigătoare medalii, diplome şi cadouri constând în echipament sportiv.

Parteneri în organizarea acestui turneu internaţional de gimnastică ritmică au fost Fundaţia Sportului Ieşean, din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Direcţia Judeteana pentru Sport şi Tineret Iaşi, Asociaţia Judeţeană de Gimnastică Ritmică Iaşi şi Clubul Sportiv Şcolar „Anghel Saligny” Iaşi.

sursa:csmploiesti.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(21 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





rss
Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook





















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 19 octombrie 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii deprahova