Stadionul „Ilie Oană”, inspectat de UEFA în vederea meciului România – Kazahstan!


10 iulie 2017

În această dimineaţă, reprezentantul UEFA Christian Schmolzer, alături de reprezentanţi ai Federaţiei Române de Fotbal şi de cei ai televiziunii publice, au fost prezenţi la Arena „Ilie Oană” în vederea omologării stadionului pentru meciul România – Kazahstan, programat pe 5 octombrie, la Ploieşti, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, de anul viitor.

Fostul portar al echipelor Rapid Viena şi Austria Viena a petrecut ore bune în compania reprezentanţilor CSM Ploieşti pentru a verifica toate aspectele care ţin de organizarea unui meci interţări: spaţiile de parcare, amplasarea camerelor tv, toate spaţiile necesare reprezentanţilor mass-media, probleme privind ticketing-ul şi accesul spectatorilor şamd.

Săptămâna trecută, alţi reprezentanţi ai UEFA au inspectat arena „Ilie Oană” în perspectiva meciului pe care campioana României, Viitorul Constanţa, îl va avea de disputat în turul al 3-lea preliminar al Champions League şi, probabil, în play-off-ul Europa League.

Christian Schmolzer a inspectat stadionul tot ca reprezentant al UEFA, care se ocupă, mai nou, de organizarea preliminariilor europene pentru Cupa Mondială, competiţie organizată, însă, de FIFA. Până de curând, FIFA era cea care făcea acreditarea stadioanelor.

Altfel, miercuri, la „Ilie Oană” sunt aşteptaţi reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal, care vor verifica modul în care au fost duse la îndeplinire sarcinile primite la precedenta lor vizită, pentru acreditarea arenei la nivelul Ligii I. În această toamnă, FC Voluntari şi Juventus Bucureşti îşi vor disputa meciurile de pe teren propriu la Ploieşti.

sursa:csmploiesti.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(74 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook




















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 20 iulie 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii deprahova