SURSE Cum a ajuns un tânăr liberal să ocupe un loc în Consiliul Judeţean Prahova


27 iulie 2017

Partidul Naţional Liberal are, începând de marţi, un consilier nou în legislativul judeţului Prahova. Concret, locul lăsat vacant de Gabriel Hornoiu a fost ocupat de Adrian Gâlcă. 


Un nume care nu a reprezentat nimic pe scena politică prahoveană, însă care are suficientă susţinere astfel încât să primească un loc în Consiliul Judeţean Prahova.

Conform surselor deprahova.ro, Adrian Gâlcă a fost susţinut intens, s-au mai bine spus impus, de unchiul său, primarul comunei Bucov, Ion Savu. 


Gurile rele susţin că Adrian Gâlcă, de altfel un simplu membru în PNL Prahova, nu a fost văzut făcând muncă de partid în perioada campaniei electorale parlamentare. Conform aceloraşi surse, Gâlcă ar urma ca în cel mai scurt timp să ocupe funcţia de preşedinte TNL Bucov.

Vă reamintim faptul că Gabriel Hornoiu, ales la legerile locale din 2016 pe listele PNL Prahova, a luat decizia de a demisiona din funcţia de consilier judeţean, din motive personale. Acesta va rămâne în continuare consilier personal al primarului Adrian Dobre pe probleme de comunicare şi membru al Partidului Naţional Liberal.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(209 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





rss
Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook




















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 17 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii deprahova