PNL intră în ŞEDINŢĂ URGENTĂ! Liberalii îi cer lui Klaus Iohannis ALEGERI ANTICIPATE


16 ianuarie 2018

PNL susţine ideea alegerilor anticipate, a declarat luni preşedintele partidului, Ludovic Orban, după anunţul premierului Mihai Tudose privind demisia din funcţie. "PSD s-a decredibilizat. PNL susţine ideea declanşării alegerilor anticipate, o delegitimare a Parlamentului şi crearea unei alte majorităţi. Sigur, este cea mai bună soluţie în cazul în care va fi posibilă. Noi, ca Partid Naţional Liberal, susţinem clar aceste idei ale alegerilor anticipate'', a declarat pentru Agerpres, liderul liberalilor, întrebat cum vede anunţul premierului Mihai Tudose că va demisiona din funcţie.

Potrivit acestuia, România a ajuns, din păcate, pe "mâinile unui grup toxic", care "tot ceea ce face face împotriva intereselor României". Liderul PNL a precizat că se poate ajunge la alegeri anticipate prin respingerea a două guverne, adăugând că nu poate anticipa ce va face şeful statului în cazul situaţiei actuale. "Sunt convins că va căuta cele mai bune soluţii", a punctat el.

Orban a subliniat nevoia unui ''nou început'', arătând că PNL susţine ieşirea României din "criza gravă politică, guvernamentală şi instituţională". "Este nevoie de un nou început. Este extrem de dificil să formezi un nou Guvern pe actuala structură a Parlamentului. (...) Prezenţa PSD în orice formulă va compromite acel Guvern", a adăugat liderul PNL. El a catalogat Guvernul PSD drept unul "catastrofal". "PSD nu a făcut altceva decât să iasă scântei pentru o părticică de putere mai mare", a conchis Orban. Preşedintele PNL a arătat că Biroul Executiv al PNL se va reuni, marţi, în şedinţă pentru a analiza situaţia şi pentru a fi prezentată poziţia liberalilor în contextul demisiei premierului Mihai Tudose.

sursa:stiripesurse.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(33 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







rss
Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook

























Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 21 august 2018
Statistii deprahova