Premieră! Un elev din România a luat medalie de aur în SUA la un concurs organizat de Microsoft


7 august 2017

Îl cheamă Tiberiu Danciu şi a împlinit 18 ani în drum spre America, unde a obţinut locul I şi titlul de campion Microsoft Word, la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2017.

Tiberiu este elev al Colegiului Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti şi este primul român care devine campion absolut la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist, organizat anual de Certiport împreună cu Microsoft.

Finala 2017 a Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist s-a desfăşurat la Anaheim, California, SUA, în perioada 31 iulie – 2 august, iar în acest an a fost a 15-a ediţie a concursului.

În total, la ediţia din acest an au participat peste 560.000 de candidaţi din întreaga lume. În finală, Tiberiu a concurat cu 156 de competitori din 49 de ţări.

Tiberiu a ieşit primul din sala de competiţii, după aproximativ 20 de minute, în care a demonstrat nu numai că răspunde cel mai bine, dar şi că a identificat cele mai multe „capcane” din subiect.

Performanţa este remarcabilă cu atât mai mult cu cât România nu s-a situat între ţările favorite.

Tiberiu Danciu, care deţine două certificări internaţionale MS Office, a devenit campion, după ce la selecţia naţională din aprilie 2017 de la Bucureşti a obţinut un scor perfect, de 1000 din 1000 de puncte, în doar 11 minute şi 36 de secunde.

Certificarea MOS i-a adus lui Tiberiu Danciu un premiu în valoare de 7.000 USD şi un Xbox One din partea Microsoft, dar performanţa lui nu este izolată. El studiază continuu mai multe aplicaţii  MOS, fiind certificat internaţional în aplicaţiile Excel şi Word, prin examene susţinute în centrul de certificare autorizat Certiport, deschis în cadrul Colegiului Naţional Grigore Moisil, din Bucureşti, unde este elev.

sursa:digi24.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(20 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook






















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 17 decembrie 2017
Statistii deprahova