Noi amănunte în cazul profesoarei de la Spiru Haret înjunghiată de un fost elev

Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Prahova a dat publicității un comunicat de presă în care este detaliat incidentul:

“În data de 29.01.2019, în jurul orelor 12:54, prin SNAU 112, s-a primit un apel telefonic de la un cadru didactic de Colegiul Naţional” Spiru Haret” Ploieşti, care a sesizat fapul că o colegă aflată în cancelarie este înjunghiata în abdomen de un elev, solicitând ambulanţa.În urma sesizării, subofițerul din dispeceratul IJJ Prahova fiind în ascultare a luat legătură în teren cu patrula aflată în serviciu, care se afla în misiunea de menţinere a ordinii publice în zona colegiului, care la rândul ei fusese sesizată de paznicul şcolii despre faptul că a văzut o persoană ieșind din curtea şcolii cu un cuțit în mână.

Patrula de jandarmi care se afla la legătură de vedere cu paznicul a trecut la urmărirea acestuia, imobilizandu l la aproximativ 25-30 metrii de intrare în instituție. Pe timpul urmăririi persoana în cauză a lovit cu pumnul parbrizul unui autoturism parcat în zonă.

După imobilizare la controlul corporal și al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: – un cuțit de bucătărie cu lama de 10 cm, un toporaş cu coadă metalică, o teslă cu coadă metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 l tăiat în care se aflau cuie, o sticlă de 0,5 l cu alcool , cu miros specific de țuică , consumat din el.

Persoana în cauză cât și bunurile găsite asupra să ai fost predate organelor de urmărire penală și probarea faptei comise”.