Rafinăria Lukoil ar putea să își închidă activitatea din cauza unei avarii la o conductă. Planurile cu traseul conductei nu corespund cu realitatea – FOTODOCUMENTE De către Catalin Stavri - 6 august 20180

O societate comercială cu profil de construcții a achiziționat un teren (proprietar PFA Lupu Mărioara-Domnica) la ieșirea din Ploiești spre București și după ce a obținut de la autoritățile locale avizele necesare pentru construcția unei clădiri, în momentul în care muncitorii s-au apucat să sape fundația au descoperit o conductă care traversa o porțiune din teren. În timp ce se executau lucrările de construcții, acea conductă a fost ușor avariată.

Conducta respectivă este folosită de societatea Petrotel Lukoil și alimentează cu apă rafinăria Lukoil. Potrivit unor surse, dacă ar fi sistat transportul apei activitatea rafinăriei s-ar suspenda. Proprietarul terenului a sistat inițial lucrările de construcții și a notificat Lukoil să găsească o soluție tehnică pentru a devia conducta de pe terenul lui. Reprezentanții rafinăriei au refuzat discuțiile și au apelat la autoritățile locale (Primărie, Prefectură și Consiliul Județean), iar din documentația pusă la dispoziție autorităților, a reieșit că în acte acea conductă nu figurează pe terenul societății de construcții. Chiar și primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, s-a deplasat la fața locului pentru a constata acest lucru. Situația, aparent una simplă, a degenerat în momentul în care reprezentanții Lukoil nu au găsit sprijinul așteptat din partea autorităților locale.

Un angajat Lukoil a sunat la 112 și a reclamat la Poliție că firma de construcții le distruge conducta. Ajunși la fața locului, polițiștii au verificat documentele de proprietate ale firmei de construcții în timp ce reprezentanții rafinăriei nu au prezentat niciun document.

Citește articolul integral pe Ziarul Incomod.