Scandal monstru pe tema Festivalului "Ploieşti - Târg Domnesc"! Acuzaţii grave aduse primarului Dobre


11 iulie 2018

Edgar Surin, administratorul societăţii Produktiv Assets SRL, cea care a pierdut licitaţia susţinută de  Primăria Ploieşti pentru organizarea „Festivalul Ploiesti Târg Domnesc 2018", îl acuză pe primarul Adrian Dobre de abuz de putere şi trafic de influenţă.

”Abuz de putere la „Festivalul Ploieşti Târg Domnesc 2018"

 

Primarul oraşului Ploieşti, Domnul Adrian Dobre, face abuz de putere şi trafic de influenţă când constată că firma aleasă de el pentru realizarea „Festivalului Ploieşti Târg Domnesc" ediţia a două ce urmează să aibe loc în perioada 13 - 15 iulie 2018 a depus o ofertă nereală.

Deşi s-au depus documente doveditoare că respectiva firmă nu a contactat artiştii propuşi prin Caietul de sarcini, nici măcar Acord de principiu în ceea ce priveşte acceptul artiştilor de a cânta la eveniment, conducerea Primăriei Municipiului Ploieşti, prin însuşi Primarul Adrian Dobre sună insistent la artişti şi la firmele de impresariat pentru influenţarea contractelor în favoarea firmei preferate şi da chiar a reuşit.

Situaţia este ridicolă, în condiţiile în care chiar Primarul trebuia să abordeze o atitudine imparţială, şi să accepte oferta reală din timpul procedurii de achiziţie.

Oare aşa se atribuie contractele în cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti?

 Trebuie menţionat faptul că în formularele ce trebuiau completate de către fiecare operator economic participant la respectiva procedură, mai exact Formularul 4, intitulat CERTIFICAT de participare la procedura cu oferta independentă, alineatul II.2  se face referire la:

 " consimt/consimţim descalificarea noastră de la procedura de achiziţie publică în condiţiile în care cele declarate se dovedesc a fi neadevărate şi/sau incomplete în orice privinţă."

Oare Domnul primar nu are cunoştinţă de formularele emise de către instiutia pe care o conduce şi care trebuie respectate?Sau sunt doar aşa .... de formă, ca să descalifice pe cine doreşte.

Trebuia să luăm de bună ameninţarea administratorului public, Doamna Teodora Marin, că nu vom mai câştiga nicio licitaţie în acest oraş?” a susţinut  Edgar Surin într-un comunicat de presă, cel care a trimis şi o fotografie cu formaţiile care, aşa cum susţine el, ar fi trebuit să cânte în cadrul festivalului.

Legat de acuzele aduse de administratorul societăţii Produktiv Assets SRL, Teodora Marin, city managerul Ploieştiului, a declarat pentru observatorulph.ro faptul că: ”Eu nu am vorbit la telefon cu domnul respectiv şi nici nu l-am ameninţat!”


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(102 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







rss
Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook

























Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 16 iulie 2018
Statistii deprahova