Scandal în parcarea de la Hotel Prahova. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti


20 decembrie 2017

În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.45, Dispeceratul Poliţiei Locale Ploieşti a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Mihail Kogălniceanu, două grupuri de persoane provoacă scandal în parcarea Hotelului Prahova.

În urma celor semnalate, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţişti locali, care a identificat şase indivizi implicaţi în scandal, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, domiciliaţi în Ploieşti, Blejoi şi comuna Vlad Ţepeş din judeţul Călăraşi. Astfel, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 (actualizată), au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1400 lei.

Totodată, s-a solicitat sprijinul poliţiştilor locali din cadrul echipei de intervenţie rapidă, cu ajutorul cărora scandalagii au fost predaţi  lucrătorilor Secţiei nr. 1 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(127 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook

























Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 10 decembrie 2018
Statistii deprahova