Șase persoane rănitre într-un grav accident produs pe DN1 FOTO

Șase persoane au fost rănite într-un accident grav  care s-a produs  sâmbătă seară, pe DN1, în apropierea localității Ciolpani. În acest eveniment rutier au fost implicate trei autoturisme.

Niciunul dintre cei șase răniți nu este în pericol de moarte, dar au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri. Mașinile implicate în accident sunt aproape complet distruse.

În urma accidentului, s-au format cozi foarte mari pe DN1, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România.