Iulian Bădescu, ultimul cuvânt înaintea pronunţării magistraţilor în dosarul ”Finanţarea Petrolului Ploieşti”:Niciodată nu am vrut să păgubesc bugetul municipiului Ploieşti


10 octombrie 2017

Ultimul termen în dosarul în care Iulian Bădescu este judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în legătură cu sponsorizarea Asociaţiei Comunitare „Lupii Galbeni 2012” a avut loc, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), transmite Mediafax.

 

Procurorul de şedinţă a cerut, la Instanţa supremă, condamnarea la închisoare cu executare a fostului primar.

În apărare, fostul edil  a spus  că este nevinovat. Bădescu a invocat în ultimul cuvânt abuzuri şi presiuni ale procurorului de caz, Mircea Negulescu, dar a evitat să-i pronunţe numele.

 

„Niciodată nu am vrut să păgubesc bugetul municipiului Ploieşti. Am avut, când am luat decizia, în faţă, opiniile unor specialişti. Eu sunt economist de profesie, dar mereu m-am bazat pe oamenii cu care am colaborat. Numai un om nebun în faţa opiniilor ar fi ales să facă altfel. Nu cred că altcineva ar fi ales altceva. (...) Mi s-a cerut de către reprezentanţii DNA să colaborez cu DNA. Colaborare însemna pe lângă recunoaşterea faptelor ce nu există din punctul meu de vedere, dar şi redactarea denunţurilor unor oameni. Le-am spus că nu cunosc fapte pe care să mă facă să fac denunţuri. Mereu mi-au spus că e bine pentru mine şi pentru familia mea să îmi amintesc câte ceva. (...) Un procuror celebru ar fi încercat arestarea soţiei mele. Am trăit un coşmar şi un calvar. Am reuşit cred să rămân demn. Nu regret niciun moment. Regret multe, dar cred că am reuşit să trec peste acest lucru. Au apărut informaţii în spaţiul public ce demonstrează reaua credinţă a celor care au anchetat dosarul”, a declarat Iulian Bădescu în ultimul cuvânt adresat instanţei.

Ulterior, fostul edil a declarat, în faţa jurnaliştilor, că nu ia în calcul o posibilă condamnare definitivă şi că este nevinovat.

„Pentru şpagă, instanţa de fond a decis deja că ea nu a existat, acuzaţia principala este cea cu privire la abuz în serviciu. Cred că dovezile de azi coroborate cu ceea ce a fost la instanţa de fond sunt suficiente pentru achitare. În afară de justiţia de aici cu siguranţă este şi o altfel de justiţie şi acel procuror al cărui nume nu vreau să îl rostesc astăzi va răspunde pentru tot ceea ce a făcut nu numai mie, ci şi în general. Vă întreb aşa: dacă soţia cu doi copii acasă îţi este luată din casă cu mandat de către poliţişti şi se încearcă fabricarea unui dosar care ulterior a picat”, a mai spus Bădescu.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rămas în pronunţare în această cauză. Decizia pe care instanţa supremă o va lua va fi definitivă.

 

Sursa: evz.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(271 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook






















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 17 decembrie 2017
Statistii deprahova