Mâine să nu vii la Pomul Verde


26 august 2016
Vlad Călin-Dumitrescu

Dacă eşti petrolist vezi ca  sâmbătă, în jurul orei 17.00, înaintea meciului cu AS Tufeni,  să nu vii la Pomul Verde, bătrâna cârciumă a lupilor.

Fă-ţi alt program, că doar vor veni Mircea Dridea, Tavi Grigore, Cristi Vlad şi jucătorii Petrolului. Am înţeles că va fi o petrece a lupilor ca pe vremurile bune. Iată, un alt motiv ca să nu fii prezent. Mai vrei motive ca să te conving să stai acasă?

 Păi, am înţeles că micii vor ”sfârâi” pe grătar şi că vor fi din partea casei, că  imnul Petrolului şi melodii ale găzarilor vor răsuna puternic în boxe şi că va fi ceva show p-acolo.

Nu are sens să participi la o petrecere a familiei Lupilor Galbeni, organizată de nişte suporteri mărinimoşi care de o săptămână se chinuie să pună la punct fiecare detaliu al acestei întâlniri.  Şi  când te gândeşti că toată munca depusă pentru a organiza  o astfel de reunire a suflării petroliste este de fapt un eveniment caritabil menit să ajute echipa de suflet a oraşului, chiar trebuie să iei în calcul să stai acasă!

Totuşi dacă te duci, ai grijă, acolo vor fi prezenţi doar cei care simt şi trăisc prin culorile galben-albastru!

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(987 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 21 august 2018
Statistii deprahova