Street Food, concerte şi voie buna de Zilelele Oraşului Ploieşti! Care este programul evenimentului


31 mai 2018

Anul acesta, Zilele Oraşului Ploieşti au fost cuplate cu Festivalul de artă stradală “Magie, feerie şi poveşti”, ambele evenimente fiind programate să aibă loc la finalul acestei săptămâni, în perioada 1 – 3 iunie.

Timp de trei zile, la Ploieşti vor avea loc parade, concursuri, ateliere pentru copii, spectacole de teatru în aer liber, spectacol ecvestru, dar şi evenimente gastronomice şi două concerte.

Finalul va fi marcat nu prin obişnuitele focuri de artificii, ci cu un alt eveniment care se doreşte a deveni un simbol al festivalului. Copiii sunt invitaţi, duminică seară, în centrul oraşului, să elibereze spre cer sute de baloane colorate.

Program Zilele Oraşului Ploieşti – “Magie, Feerie şi Poveşti”, 1-3 iunie 2018

1 IUNIE – VINERI

10.00 -13.00 – Copilăria Inundă Bătrânul Bulevard – ediţia XXII – organizatori Primăria

Municipiului Ploieşti şi Centrul Cultural Judeţean

– locaţie Bulevard şi Palatul Culturii

10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mişcare

– locaţie: Sala Sporturilor

CENTRU CIVIC – Palatul Culturii / Palatul Administrativ

09.00 – desene pe asfalt – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de

Cultură I.L.Caragiale

Locaţie : în faţa Palatului Administrativ

10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu

 

10.00 -18.00  Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale

Locaţie: Parcul Nichita Stănescu

10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de

Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

17.0        – 19.00 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de

Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

  • Atelier de origami
  • Atelier de pictură
  • Atelier de engleza
  • Atelier de franceza
  • Atelier fantezie – păpuşi cusute
  • Atelier de şah
  • Atelier de plantat
  • Atelier de aeromodele
  • Atelier de modelat in pasta de zahar

SCENA

17.30. – Deschiderea Festivalului Ploieşti –Magie, Feerie si Povesti – parada păpuşi gigant, marionete, statui vivante, artişti pe picioroange, fanfara

18,00 – Spectacolul “Petrică şi Lupul” – Filarmonica “Paul Constantinescu”

19.00 – Spectacolul “Dragonul” –  Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii

19.30 – Spectacolul “Cei trei purceluşi” – Teatrul Colibri Craiova

20.00 – Magicianul Bogdan Munteanu

21.00 Concerte – DJ Project, Alexandra Ungureanu, Matteo

 

2 IUNIE – SÂMBĂTĂ

10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mişcare

– locaţie: Sala Sporturilor

 

CENTRU CIVIC

10.00 -18.00  Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale

Locaţie: Parcul Nichita Stănescu

10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu

 

10.00-14.00 Concursuri pentru copii – triciclete, trotinete, biciclete, role, cros

Locaţie: Palatul Culturii / Palatul Administrativ

10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

17.00 – 19.00 – Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

 

  • Atelier de origami
  • Atelier de pictură
  • Atelier de engleza
  • Atelier de franceza
  • Atelier fantezie – păpuşi cusute
  • Atelier de şah
  • Atelier de plantat
  • Atelier de aeromodele
  • Atelier de modelat in pasta de zahar

 

SCENĂ

10.00 – Clubul Artist

11.00 –Teatrul de animaţie Cărăbuş, Brăila

12.00 – Ansamblul Boboceii şi Ansamblul Muguraşii

12.15 – Elegante Dance Academy – dansuri sportive

12.35 – Spectacol Centrul Cultural Judeţean Prahova

 

15.00 –  Spectacolul “Anastasia” – Asociaţia Culturală   CREAS

16.30 – ”Spectacol de muzică şi dans” – Ansamblului Folcloric “Prahova jr.” si  Cercul de teatru pentru copii  ale Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti.

17.30 – “Fata moşului şi Fata Babei” – Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii

18.30 – Spectacol muzică uşoară – Vox Apollo

19.30 – Majestic Ploieşti – Teatrul de Revistă Majestic

 

20.30 – Concerte – Oana Radu, Maximillian, Anna Lesko

 

3 IUNIE – DUMINICĂ

Sala Sporturilor

10.00 – 17.00 Spectacol ecvestru

CENTRU CIVIC

10.00 -18.00  Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale

Locaţie: Parcul Nichita Stănescu

10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu

Zona Palatului Culturii

10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa

de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

17.00 – 19.00 – Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa

de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

 

  • Atelier de origami
  • Atelier de pictură
  • Atelier de engleza
  • Atelier de franceza
  • Atelier fantezie – păpuşi cusute
  • Atelier de şah
  • Atelier de plantat
  • Atelier de aeromodele
  • Atelier de modelat in pasta de zahar

 

SCENĂ

09.00-19.00 – Concurs Naţional de dans – “Copilărie în paşi de dans”- organizator

Primăria Municipiului Ploieşti în parteneriat cu Palatul Copiilor Ploieşti

19.00 – Motanul Încălţat – Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii

20.00 – Rapunzel –  Asociaţia  Culturală CREAS

20.30 – Colorăm văzduhul cu baloane


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(137 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate







Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 22 octombrie 2018
Statistii deprahova