Primăria Municipiului Ploieşti, cu sprijinul Casei de Cultură “I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, consecventă preocupărilor specifice sărbătorilor de iarnă, organizează, în perioada 4 – 15 decembrie 2017, cea de-a V-a ediţie a acţiunii „Atelierele lui Moş Crăciun”.
Evenimentul, ce va fi găzduit zilnic, în intervalul orar 9.00 – 12.00, în foaierul Teatrului “Toma Caragiu” Ploieşti, este dedicat elevilor ploieşteni din clasele primare, aici copiii fiind îndrumaţi de artişti plastici, colaboratori ai Casei de Cultură “I. L. Caragiale”, în confecţionarea de felicitări şi decoraţiuni de Crăciun.
Cu acest prilej, aproximativ 600 de elevi, din toate unităţile de învăţământ din municipiul Ploieşti, sunt aşteptaţi să redescopere astfel spiritul sărbătorilor de iarnă, într-o atmosferă încărcată de creativitate, entuziasm şi spiritualitate