Eugen Cristescu, preşedintele UAP Prahova, anunţă strângerea de semnături pentru demiterea primarului Ploieştiului, Adrian Dobre


28 septembrie 2018

Eugen Cristescu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Prahova,  a declarat că va începe de anul viitor procedura de strângere de semnături pentru demiterea din funcţie a primarului municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.

Liderul UAP susţine că va demara această campanie de strângere de  semnături în cazul în care, în perioada rămasă până atunci, edilul şef  nu va lua măsuri pentru îmbunătăţirea unor servicii publice.

”Nu am venit aici pentru a mă certa cu cineva ci ca să vă semnalez problemele menţionate adineaori şi să vă aduc aminte că UAP Prahova reprezintă interesele a circa 66.000 de cetăţeni, majoritatea din Ploieşti ceea ce înseamnă o reprezentativitate care trebuie respectată, lucru care consider că nu se întâmplă domnule primar, din partea dumneavoastră. Acest lucru trebuie remediat de urgenţă pentru că situaţia devine insuportabilă şi există destule pârghii legale pentru a vă determina să vă schimbaţi atitudinea şi prima ar fi aceea a strângerii a 25 % de semnături din totalul alegătorilor ploieşteni, pentru procedura de demitere a dumneavoastră. Şi credeţi-ne că avem forţa să o facem!

Nu v-am cerut niciodată ceva pentru mine, ci pentru cei pe care îi reprezint. Am tăcut din gură prea mult timp, în speranţa că vă veţi schimba atitudinea şi vom observa o preocupare majoră pentru ploieşteni, măcar cei ale căror drepturi le apărăm, deşi normal ar fi să vă intereseze binele tuturor. Din păcate, nu este aşa şi timpul trece în defavoarea cetăţenilor. Astfel, în cazul în care până la 1 ianuarie nu vedem schimbările pe care le-am solicitat până în prezent, UAP demarează procedura de strângere de semnături!”, a supus Eugen Cristescu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Prahova în timpul şedinţei Consiliului Local Ploieşti

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(54 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Comentarii:






Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook

























Copyright © - 2018 deprahova
Actualizat: 11 decembrie 2018
Statistii deprahova